Roadtripuri în România, Munții Rodnei

Roadtripuri: trei călătorii cu mașina pentru a redescoperi România

Ce perioadă-i mai bună decât asta pentru a lua la colindat drumurile de munte românesc, celebrele drumuri județene pe care caii înhămați îți ies în cale și se asigură că ai timp berechet să admiri peisajul de peste geam? Vara lui 2020 se anunță mai puțin crudă decât o bănuiam și n-avem niciun motiv să dăm tocmai acum năvală peste granițe. Călătoriile despre care urmează să vorbim se petrec din confortul mașinii personale, promit să îți arate colțuri mioritice mai puțin bătute și să te ușureze iar și iar de binecunoscuta concluzie: „că frumoasă țară mai avem…”

Dacă mă-ntrebi de sfaturi, ar fi două la număr. Unu: evită pe cât posibil drumurile naționale în favoarea celor județene – asfaltate, aproape nepopulate și colecționare de peisaje cu stofă de cărți poștale. Doi: (așa cum îmi place adesea să o spun) nu te grăbi! Nu încerca să înghesui în traseul ales chiar toate recomandările pe care le fac dacă tu ai două zile la dispoziție. Dă o selecție subțire, dar înțeleaptă și bucură-te cu toate mințile chiar și de puținul pe care îți propui să-l vezi.

1. Călătorie cu mașina în Crișana

Iată un traseu care-ți lasă concediul pe mâna frumuseților crișene, cochetând firav și cu un oarecare colț de Transilvanie periferică. Cei care cunosc ca-n palmă Bucegii, Făgărașul și Valea Prahovei, vor jubila, probabil, la perspectiva cutreierării altor munți, altor sate și altor maluri de apă, asemănătoare doar prin faptul că se cuibăresc între granițele aceleiași Românii.

Rimetea

Credit foto © sacalatorim.ro

Trebuie să fie ceva de capul satului care și-a câștigat titlul de „cel mai frumos din Transilvania” că dacă nici Transilvania nu mai știe care-i treaba cu sate frumoase… Străjuit din toate părțile de înalții Munților Trascăului, Rimetea te pune serios pe gânduri cu privire la viața ta obositoare de citadin. De ce printre betoane și claxoane și nu în eternitatea satului, în mijlocul unei arhitecturi fascinante în care albul se împletește cu verdele, iar ferestrele de lemn cu meniurile ungurești ispititor consemnate la intrarea în restaurantele improvizate.

Țara Moților

Parcul Natural Apuseni
Credit foto © Parcul Natural Apuseni

Oricât de ispititoare s-ar arăta perspectiva de a răstălmăci acest cuvânt de-o rezonanță cel puțin distractivă, adăugând o literă ici-colo, arată-te, totuși, adult. Chiar și atunci când afli că locuitorul acestei zone se numește „moț”, iar locuitorii (nicidecum „moțuri”, ci) „moți”.

Iată o regiune care se-ntinde pe exact suprafața din inima Apusenilor (am putea spune chiar că mai apuseană de-atât nici că poate fi o zonă), locuită de oameni (de „moți”) care trăiesc în satele situate la cea mai mare altitudine din țara noastră, locuite pe tot întinsul anului. Asta face ca această comunitate specializată în meșteșugul prelucrării lemnului și în adaptarea la condiții vitrege în cea mai mare parte a anului, să nu semene nici măcar atâtica cu vreo alta de sorginte românească.

Componenta culturală și umană a Țării Moților ar satisface curiozitatea celor mai pătimași antropologi și istorici, dar nici minunile naturii apusene nu-s obișnuite să lase în urma lor buze umflate. Cele mai multe aparțin Parcului Natural Apuseni, loc față de care nu există scuză cât de cât plauzibilă sub soare pentru a-l trece cu vederea. Să nu care cumva să-ți scape Cascada Vălul Miresei, Peștera Scărișoara, Peștera Focul Viu sau satul Arieșeni.

Lacul cu vârtej

Lacul cu Vârtej, Lacul Vida
Credit foto © ghidlocal.com

Posibil să îl găsești pe Google Maps mai degrabă ca Lacul Vida, dar, oricum ar fi, slabe șanse ca locul să nu îți smulgă suspine și mărgăritare de evlavie în colțul ochilor, aceeași ochi arestați de culoarea verde a pădurii și a reflexiei în apele lacului. Curiozitatea apei (poate ai auzit deja și, te rog, oprește-mă dacă știi despre ce e vorba) o reprezintă un soi de construcție în formă de pâlnie în inima suprafeței lacustre, care creează efectul vizual de vârtej.

Te poți deda unui traseu de doi kilometri de-a lungul lacului, prin pădure, și ai posibilitatea ca, în cazul în care cazi pradă unui puseu de exaltare stârnit de natura bihoreană, să îți extinzi descoperirile luând calea Cheilor Videi sau a numeroaselor peșteri din vecinătate. Unde mai pui că ai mână liberă la înnoptat în apropiata vecinătate a lacului, într-una dintre căsuțele cochete aflate pe marginea lui.

Valea Drăganului

Credit foto © Casa Morar

La poalele Munților Apuseni, în drumul tău spre Oradea, se întinde o bucată de Românie în care versanții împăduriți, siluetele răzlețe ale coniferelor și suprafața strălucitoare a apei în curgerea sa lină se împacă ca într-un tablou de Van Gogh. Am simțit acolo o liniște și o smerenie în fața măreției naturii asemănătoare, poate, doar trecerii Dunării prin cazane.

Probabil locul în care îți vei vedea maxilarul inferior avântându-se într-un picaj de zile mari va fi barajul Drăgan, alias Floroiu, o enormitate în formă de arc, o bijuterie a ingineriei și un loc înțesat de legende de prin partea locului.

De la multe dintre pensiunile din satul Valea Drăganului poți închiria biciclete, luând la pedală drumul șerpuitor, cu trafic subțire. Poți face drumeții în voie din Valea Drăganului către Cabana Vlăduleasa, urmând drumul către Cascada Vălul Miresei și Pietrele Albe.

Oradea

Oradea
Credit foto © Larisa Birta

Iacă-tă-ne ajunși în ultima destinație crișană, un oraș pe care, de oricâte ori l-ai fi vizitat, tot nu ai făcut-o suficient. Știu, e redundant să o mai spun; o știu eu, o știi tu și o știe toată lumea: Oradea este singura urbă românească înscrisă în rețea internațională Art Nouveau, frecându-și în acest sens coatele de orașe precum Barcelona, Austria, Bruxelles și La Habana (singurul oraș din afara Europei). Iar asta spune totul despre cum o să se mai gudure camera ta din toate lentilele pe lângă clădirile istorice monumentale.

Adaugă gălăgia de parcuri publice și spații verzi (fapt ce i-a atras titlul de „Capitala verde a României”), bogăția etnică a unui oraș locuit, de-a lungul istoriei, de evrei, unguri, nemți, italieni, slovaci, rromi ețetera și voia bună a unora dintre cei mai primitori oameni de pe întinsul țării. 

Băile Felix

Ar fi strigător la cer și alta nu să bați drumul până în Oradea și să nu te cocoloșești cu un spa autohton (mai ales că, așa cum prevăd specialiștii și cum nu s-a mai întâmplat în niciun an, stațiunea va avea o rată de ocupare redusă și prețurile vor fi mai mici). De calitatea apelor termale bihorene ai auzit cu certitudine, iar prezența hotelurilor de lux cu facilități cât cuprinde trebuie că o bănuiești deja. 

Dar dacă nu-ți face cu ochiul nimic mai mult de o călătorie de o zi din Oradea (aflată la 50 de km depărtare), alege să măcar să petreci, cap-coadă, fâțâindu-te dintr-o saună în alta, din jacuzzi în salonul de masaj și, în general, comportându-te ca și cum nu-i pe lume existență mai de preț ca a ta.

2. Călătorie cu mașina în Maramureș

Când vine vorba despre zona asta de țară, majoritatea dintre noi, cei de la exterior de Carpați, ne vedem nevoiți să băgăm capul între umeri și să ne admitem ignoranța. Știm că Maramureșu-i de poveste (la fel și bucata de Transilvanie inclusă în traseu), dar prea puțini am ajuns până aici, iar dacă totuși am avut inspirația să o facem, am trecut cu vederea, cu certitudine, o cantitate însemnată de obiective turistice. Iată mai jos un itinerar fără pretenții de exhaustivitate, dar suficient de iscusit încât să satisfacă cea mai arzătoare sete de călătorii.

Satu Mare

Satu Mare
Credit foto © Ovi D. Pop E.FIAP

La numai 20 de minute de mașină față de granița cu Ungaria, Satu Mare este locul de unde să-ți începi periplul în acest colț de țară. Știai sau nu, Satu Mare se află pe Ruta europeană a moștenirii evreiești, stând mărturie a faptului că România a fost unul dintre cele mai importante centre evreiești din Estul Europei. Vizitează în sensul ăsta Marele Templu, înainte sau după luarea la pas (a străzilor) și la fotografiat a arhitecturii cu influențe atât de vădit austro-ungare. 

Despre Hotelul Dacia se aude că ar fi cea mai frumoasă clădire din Satu Mare, dar dacă ești pus pe vânat arhitectură fotogenică, asigură-te că nu-ți scapă nici fosta clădire a Prefecturii (împreună cu muzeul care-și face sălașul aici), nici Muzeul de Artă adăpostit de o clădire neogotică.

Țara Oașului

La 50 km de mai-sus numitul municipiu, satul Negrești-Oaș reprezintă ireproșabil bogăția acestei zone înțesată de cutume și tradiții vechi de când lumea și pământul. Aici ai toate șansele ca viorile străvechi, protagoniste ale folclorului muzical din acest colț de țară, să-ți gâdile auzul la drumul mare; aici, portul popular în zile obișnuite nu miră pe nimeni; aici, dansurile tradiționale rămân încă de actualitate și rezistă stoic invaziei modernității. 

Luna Șes
Luna Șes; credit foto © infomediu.eu

Dacă norocul te îmbie aici în luna august, ai toate șansele să iei parte la festivalul „Zestrea Oașului”, într-un moment unic din an, în care miile de români plecați în străinătate se întorc acasă pentru a-și vedea familiile, iar aerul de sărbătoare plutește nestingherit pe străzi. Niciun motiv să îți ții în frâu pofta de munte și de drumeție așa că dă-i bice pe suișul unuia din cele două trasee marcate care străbat Munții Oașului: Gutâi și Igniș. Dacă mirosul de munte maramureșean ți se strecoară în sânge și nu prea-ți vine să părăsești zona cu una, cu două, mai dă-i talpă preț de 12 kilometri până în stațiunea Luna Șes. De-aici încolo, dedă-te unui traseu ca un templu în aer liber, de o frumusețe ce te face să vorbești în șoaptă ca să nu trezești muntele până în Vârful Pietroasa și de-acolo permite acestui ținut să i se ofere pe de-a-ntregul privirii, în toată splendoarea lui.

Satul Certeze

Satul Certeze
Una dintre opulentele case din satul Certeze; credit foto © Dinu Dragomirescu

Iar dacă, în naivitatea ta, aveai impresia că Țara Oașului și-a terminat toți așii din mânecă, așteaptă numai să vezi despre ce fenomen social atât de românesc vorbesc străzile satului Certeze (la doar cinci kilometri față de Negrești-Oaș). Transformându-l într-un ciudat muzeu modern în aer liber, locuitorii satului (printre primii români care au dat năvală peste granițele Europei odată cu deschiderea acestora către lumea occidentală) și-au înțesat locul de baștină cu case construite în baza unui singur criteriu: „mai mare decât a vecinului”.

Abundă legendele despre oșenii care au muncit pe brânci vânzând ziare prin metrourile occidentale pentru a-și construi palate care să le imite pe cele bogate ale Parisului. Realitatea din Certeze a reprezentat subiectului unui documentar nemțesc care a mai scos la iveala relevanța proverbului „în față-i vopsit gardul, iar în spate leopardul. Nu doar că majoritatea acestor clădiri opulente sunt goale (proprietarii lor locuind încă în străinătate), dar se pare că foarte puține dintre ele ar fi terminate pe interior. 

Cimitirul Vesel

Credit foto © Marian Gabriel Constantin

Iată un loc care nu mai are nevoie de nicio introducere pentru că, vorba aia, când ai ieșit ultima oară zâmbind dintr-un cimitir fără să îți pui strașnic la îndoială sănătatea mintală? Oricum, locul acesta unic în lume depășește cu mult limitele unui muzeu în aer liber, înțesat de artă sculptată în lemn și în cuvinte, în modele, culori și rime. 

Pe lângă această evidentă funcție, locul se opune unei tradiții a jelaniei și a doliului, atât de înrădăcinată în cultura locală și îndrăznește să îi râdă morții în față, refuzând să joace după cântecul sinistru al creștinismului. Privind mai departe de epitafurile ingenioase și arta de prelucrare și pictură a lemnului, Cimitirul Vesel ne dă o lecție de viață.

Și gândului meu îi e greu să nu dea fuga în Mexic, la felul similar în care se sărbătorește acolo moartea, în celebra Dia de muertos. Află mai multe despre țara asta care atât de dragă îmi este de aici.

Sighetu Marmației

Memorialul Victimelor Comunismului, SIghetu Marmatiei
Memorialul din Sighet – Galeria deținuților și deportaților politic; credit foto © Florin Eșanu

La confluența dintre râurile Iza și Tisa (dacă memoria din vremea de glorie a hormonilor te ajută să-ți amintești orele de geografie) se află acest oraș vechi de 700 de ani, de o valoare inestimabilă pentru cultura și istoria poporului din care faci parte. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, probabil locul cel mai elocvent pentru o bucată de istorie prea crudă și despre care abia acum începe să se vorbească pe cât ar trebui, este, fără doar și poate, cel mai cunoscut dintre acestea. Este unul dintre principalele muzee europene ce păstrează mărturii vii ale atrocităților comuniste și este așezat la același rang cu Memorialul de la Auschwitz.

Mai mergi câteva străzi și află și Muzeul Maramureșan, o altă minune culturală care include un sat-muzeu, colecții istorice datând din epoca bronzului și o secțiune dedicată naturii inestimabile a Maramureșului.

Satul Breb

Casa din Vale, satul Breb
Credit foto © Casa din Vale Breb

Am bănuielile mele că asta ar putea fi cea mai valoroasă recomandare din întreg traseul rutier. Probabil cel mai vizitat sau din Maramureș, promovat atât de vizitele prințului Charles, cât și de un scriitor englez care-a ajuns în această „lume medievală” și nu a mai plecat ani buni. A scris apoi o carte despre viața petrecută în mijlocul acestui colț de rai, certat cu lumea modernă, marcat cât se poate de clar de trecerea anotimpurilor, loc în care conflictele dintre ciobani și lăcomia lupilor erau subiectele cotidiene de interes.

Se-aude că, îmbrăcatul la unison al portului popular în zilele de duminică nu surprinde pe nimeni și se mai știe că aici au decis să-și ducă veacul olandezi, australieni, francezi, nemți și alte naționalități, dar, cel mai bine, află mai multe informații despre acest sat și comunitatea sa internațională din articolul scris, de pe rândul din față, de travelzoom.ro.

Lacul de acumulare Firiza

Caiac pe lacul Firiza; credit foto © The februaries

Ultima recomandare a traseului este malul acestei întinderi de apă înconjurată din toate părțile de păduri de conifere și foioase. Observatorul obișnuit și superficial (dacă ți-a fost dat să cunoști tipi din ăștia), ar vedea în Lacul Firiza un loc natural excelent la malul căruia să-ți așezi hamacul și să lenevești, înfruptându-te din picnicul a priori încropit de pe rafturile vreunui supermarket. Cei mai aventurieri din fire se vor repezi către resortul turistic din proximitatea barajului pentru a închiria paddle-boarduri, caiace sau saltele gonflabile.

Pentru câteva nopți petrecute în mijlocul de nedescris al naturii din vecinătatea râului, în care liniștea-i întreruptă doar de trecerea nestingherită a râului din fața casei, într-o casă înțesată de tradiția unei familii, dusă mai departe de ultima lor generație, alege musai Fairy Tale Enchanted Villa.

3. Călătorie cu mașina în Bucovina

Are Bucovina tot atâtea șanse să se demodeze sau să treacă drept răsuflată atunci când rujul roșu sau muzica clasică vor cunoaște o soartă similară. Niciodată! Nu putem decât să tragem nădejde că o să rămână conservată în forma ei atât de autentică vreme lungă de-acum înainte sau că va încăpea pe mâini care vor ști să-i sporească șarmul natural. Iată un traseu de sub 400 de kilometri, care se întinde ușor și în zona maramureșeană, și care cere imperios parcurgerea neapărată la pas molcom, fără ochi aruncat către ceas sau alarme puse pe telefon.

Transrarăul

Nu are mai mult de 26 de kilometri, dar, așa cum se spune, sunt 26 de kilometri well spent. Dacă gândul la Transfăgărășan îți crește inima-n piept de mândrie națională, o să te bucuri profund de zonele cu restricție de 30 km la oră pe acest drum care (așa cum probabil ai bănuit) traversează Munții Rarău.

Vatra Dornei

Priveliște din zona Vatra Dornei, în drum spre Pasul Păltiniș; credit foto © Călin Gabor/Asociația de ecoturism Țara Dornelor

Fă greșeala de a întreba pe oricine cunoaște Vatra Dornei „ei, și cum e?” și o să te lovești de o înșiruire de onomatopee surescitate întrerupte doar de strecurarea ritmată a adjectivelor care mai de care mai superlative. Pare-se că Vatra Dornei știe câte ceva despre cum să facă impresii bune, dar să o spunem pe șleau acum: primește ajutor cât cuprinde de la munții ce-mprejmuiesc depresiunea și care instigă nerușinat la drumeții.

Mulți ajung aici mânați de ispita proprietăților curative ale apelor acestei stațiuni balneare și poate nu suficienți știu că pot practica zborul cu parapanta, rafting sau plimbări cu barca pe râul Bistrița.

Din Vatra Dornei ești liber să mai faci un ocol de 77 de kilometri până în Gura Humorului, un loc ce abundă de tradiții și de preparate tipice bucătăriei moldovenești, cu condiția absolută de a nu-ți aglomera concediul, stresa partenerii sau seta alarme la telefon. Ești în vacanță, ce Dumnezeu!

Satul Ciocănești

Credit foto © StoryShooting

E adevărat, nu ne pricepem întotdeauna la alegerea celor mai impunătoare și rezonante nume, dar ăsta n-a fost motiv ca să împiedice Ciocăneștiul (aflat la 22 de kilometri față de Vatra Dornei) să se strecoare în topurile celor mai colorate destinații ale celor de la Lonely Planet. 

De unde și până unde asta? Vei afla repede că, dacă-i un lucru care distinge Ciocăneștiul de orice altă așezare, aia-i încondeierea. Și nu doar încondeierea ouălor, pentru care unii dintre locuitori fac demonstrații la evenimente europene, ci și cea a caselor. Așezările și gardurile din acest sat-muzeu sunt pictate cu măiestria modelelor tradiționale care a dus faima meșteșugului peste graniță. Bucovina este considerată patria încodeierilor, iar muzeul Ouălor Încondeiate nu mai lasă nicio urmă de îndoială asupra rangului de artă pe care îl merită din plin acest artizanat.

Ciocănești e o minune a munților românești, locul care adăpostește ultimii plutași ai Europei: ultimii oameni care mai cunosc și mai practică meșteșugul construirii plutelor care odinioară serveau la transportul a sute de metri cubi de lemn pe apele Bistriței. Industria a eliminat necesitatea plutăriei, dar plutașii se împotrivesc cu vehemență, punându-și astăzi arta în slujba turiștilor.

Tinovul Mare (la 25 de km față de Vatra Dornei)

Tinovul Mohoș
Credit foto © Peterlengyel

„Ce o mai fi și-ăla un tinov?” se ițește cât se poate de fireasca întrebare; ți-aș spune că-i același lucru cu o „turbărie”, dar nici asta nu ar ajuta prea mult. Pentru că e limpede că nu ți-a plăcut geografia neam, află că-i vorba de un sol umed, acid, foarte bogat în materie organică pe care se crează un tip de vegetație de mușchi permanent îmbibată în apă și care, în general, poate genera un ecosistem destul de unic și fragil care, dacă are noroc, se transformă degrabă în zonă protejată. Cum a fost cazul Tinovului Mare.

Dacă ești dintre cei care se dau în vânt după plimbări ecoturistice printre arbori de pin, ferigi și tufe de merișoare și de afine, dacă te încântă compania fluturilor și a libelulelor, asta ar putea fi cireașa de pe tortul periplului tău bucovinean.

Stațiunea Borșa

Stațiunea Borșa
Credit foto © Alexandru Mărginean

Mulți și-au lăsat inima în Borșa și prea puțini știu să spună dacă a fost datorită oamenilor primitori de prin partea locului, peisajelor impecabile de munte, izvoarelor cu apă minerală din împrejurimi sau celor nu mai puțin de șase rezervații naturale cu trasee și tot tacâmul.

Îmbrăcămintea populară purtată în plină stradă cu deplină naturalețe te face să întorci capul și să lași ochii să arunce crâmpeie de încântare, în vreme ce festivaluri precum „Nopțile de Sânziene” (24 iunie) sau „Hora la Prislop” (16 august) îți umplu pieptul de drag patriotic.

Mocănița de pe Valea Vaserului

Mocănița Vișeul de Sus
Sursă necunoscută a fotografiei

Puține lucruri sunt atât de obligatorii de văzut precum Mocănița de pe Valea Vaserului. O relicvă încă funcțională a ingineriei de început de secol XX și o bijuterie culturală ce străbate o distanță de aproape 21 de kilometri. De aproape 90 de ani, această ultimă locomotivă europeană cu abur folosită în transportul lemnelor își urmează traseul zilnic dintre satele Vișeu și Paltin. Drumul dus-întors durează șase ore, se fac opriri cât cuprinde pentru alimentare, tras sufletul și urcat localnici care străbat drumul pe motive comerciale.

În imediata vecinătate, singurul tren-hotel din România, „Carpatia Express” pe numele lui, constituie recomandarea imbatabilă de cazare din ziua anterioară drumului cu celebra Mocănița. Prețul cazării include biletul de acces, paturi în cușete, un restaurant căruia cu greu i s-ar putea aduce acuze și o bucătăreasă de origine elvețiană care știe câte ceva despre intratul pe sub pielea turiștilor.

Parcul Național Munții Rodnei

Credit foto © Alexandru Mărginean

Ah, Munții Rodnei… atât că nu-ți fluieră cineva în ureche folclor tradițional, dar nici c-ai putea simți undeva mai pătruns spiritul pur de munte românesc. Al doilea cel mai extins parc de pe întinsul țării, Parcul Național Munții Rodnei include în teritoriul său zone cunoscute măcar din auzite și memorate făr’de greș pentru că sună ca și cum Harap-Alb ar fi trecut pe-acolo în drumul săi către Împărat Roș. 

Cascada Cailor, cea mai mare pe care o avem, poftește apele să dea năvală din înaltul celor 90 de metri și să se arunce vertiginos luând calea gravitației și asigurându-se că nu mai rămâne loc de niciun zgomot pe o rază de câțiva metri în jurul ei.

Poiana cu Narcise este un alt loc asemenea (pe cine ar mira să afle că Harap-Alb și Spânul s-au întâlnit într-un loc numit „Poiana cu Narcise?), iar sfârșitul lui mai – începutul lui iunie, perioada propice pentru o vizită.

More Stories
Yuval Noah Harari, interviu El Pais despre coronavirus
„Cea mai bună apărare împotriva patogenilor este informația”, Yuval Noah Harari pentru ziarul El País