Situația e disperată oricum, iar eu, de la ultima călătorie pe vreme de pandemie, am jurat că stau frumușel acasă și nu mai iau drumul până la aeroport până nu pică măștile. Dar numai cine nu a luat-o razna într-un fel sau altul de prea multă solitudine poate să nu mă înțeleagă. Eu am înnebunit pe Tinder și am început regresul atunci când mi-a dat prin cap că matchurile cu indivizi de alte naționalități ar putea fi considerate, de ce nu, tot un soi de călătorii.

Dacă un loc nou nu te face să îți pui întrebări și să observi lucruri ce trec de suprafața frumos lustruită pentru ochiul turistic, poate că nu cauți tocmai unde trebuie. Încerc mereu să înțeleg societatea destinației în care ajung, să îi descopăr trecutul, să îi pătrund prezentul și să compar cu ceea ce am cunoscut anterior.
M-a zdruncinat din creștet până în vârful degetelor perspectiva marii conquiste spaniole ascultată în Columbia și diferită de tot ce auzisem înainte. Și atunci am înțeles multe. Am ascultat pe nerăsuflate povestea revoluției lui Fidel Castro și am înțeles de ce comunismul poate avea și altă față. Am văzut cu ochii mei cum pot să existe încă comunități ce păstrează intact spiritul trecutului în mijlocul unei capitale cosmopolite precum Lisabona. Am trăit un an alături de persoane cu dizabilități intelectuale în Belgia, iar asta mi-a zdruncinat total imaginea despre handicap și viață.
Călătoriile pot deschide minți, dar rezultatul nu-i întotdeauna ușor de digerat pentru că existența altor oameni poate să o pună la îndoială pe a ta. Dacă cele citite aici te vor determina să cauți un sens mai adânc în călătoriile tale, mie nu-mi rămâne decât să jubilez și să mă bat încurajator pe umăr.
TOATE ARTICOLELE DIN GÂNDURI ȘI REFLECȚII