
Țări, orașe, metropole, sate de munte sau sate cu țărmuri udate de mare. Locuri mici, adăpostind abia câteva sute de suflete, în care am trăit atâtea de parcă aș fi văzut un continent întreg sau capitale-gigant în care am înțeles perfect cum trebuie să se simtă o furnică. Orașe despre care vuiește orice broșură turistică sau așezări la care m-a condus doar hazardul, în rarele momente când am fost suficient de generoasă să îi permit.
Le vei găsi aici pe toate, cu bune și cu rele, încadrate în funcție de țări.
Dar asta așa, doar de dragul organizării pentru limitele politice sunt plăsmuiri ale imaginației, iar atunci când călătorești cu inima deschisă, gata să renunți la etichete și categorii, vezi cât se poate de limpede că ștampila de pe pașaport e doar o formalitate.