Nu nădăjduiesc să pot cuprinde într-un biet articol toate cele ce pot fi spuse anterior unei călătorii în Cuba, dar sper măcar să spun lucruri care nu s-au mai spus. Sau nu atât de des și de superficial încât să facă această țară să sune ca o oricare altă destinație de vacanță pentru că poți spune orice despre Cuba, dar nu că mai seamănă cu altceva.

It's amazing how everything here seems like it's in abundance. In Cuba, there is a shortage of everything.
- Jose Contreras
Aș vrea să spun că locuitorii Cubei mi-au cucerit inima (asemenea columbienilor), sau că mi-au intrat la inimă și i-am vrut prieteni pe viață (asemenea mexicanilor) sau că m-au făcut să-mi doresc cu adevărat să rămân și să dau o mână de ajutor (nevoie pe care aprig am resimțit-o în Guatemala). Nimic din toate astea pentru că altele sunt lucrurile care m-au cucerit aici.
Posedă acești oameni o incredibilă mândrie cu privire la ceea ce sunt, la culoarea lor, la cultură, la cele îndurate ca urmare deciziilor prea drastice luate de istorie... Iar asta o să remarci de la primul pas făcut pe pământ cubanez. Numeri pe degete popoarele care au îndurat cât a îndurat acesta, ridicându-se de fiecare dată cu o dorință și mai aprigă de supraviețuire.
Închipuie-ți o insulă prin care, de-a lungul ultimelor deloc puține secole, mari puteri precum Spania (în perioada ei de glorie) sau SUA au trecut fără niciun alt gând în afară de „ce putem să luăm noi de-aici?” Zahărul, tutunul, plăcerile neortodoxe și exploatarea fără de rușine a locuitorilor insulei explodează ca o oală de înaltă presiune în a doua jumătate a secolului XX, sub forma guerrillelor care câștigă lupte sângeroase (oferă găzduire temporară rachetelor rusești în conflictul lor cu Statele Unite) și instaurează un regim sovietic pentru următoarele câteva decenii.
Nu îți imagina că se citește ceva din toate aceste drame în mișcările lor incredibile de șolduri (iar când zic „lor” nu exclud niciun gen și nicio categorie de vârstă), în simțul umorului, în cheful de a râde și de a bea rom. În patosul cu care bat conga, bongo-ul, cu care cochetează, cu care dansează, ca și cum umerii ar avea voință proprie. Nimic! În ciuda tuturor vitregiilor sorții (sau poate în special acestora) consideră rumba (petrecerea) ca pe un drept și o obligație civică și puțin importă dacă la ea se dă drumul în mijlocul străzii, pe bulevardul principal al capitalei, pe malecón (faleză), în barul din cartier sau în sufragerie.
TOATE ARTICOLELE DESPRE CUBA