Cartierele sărace din Caracas

În casa de la mărginimea Caracasului (V)

Anterior: Un drum ca o roată a Inchiziției: din Maicao (Columbia) în Caracas (Venezuela) 

Dacă până în capitală am mai schimbat vreun autobuz sau vreo mașină de secol XX, pasibilă de-a ocupa un loc fruntaș în orice muzeu al obiectelor de epocă… n-aș știi să mai spun, pentru că memoria-mi o ia la galop către momentul în care am pășit pe poarta casei, în dimineața unei zile de miercuri. 

Drumul spre cartierele mărginașe ce înconjoară centrul Caracasului @ Wilfredor

Deși obosită până la halucinație, am mai găsit totuși fărâma de forță necesară pentru a face acea bună primă impresie. Dacă ai în minte încercările încordate ale mușchilor faciali când se spetesc să transmită prin toate pliurile feței că ești absolut inofensiv, că nu ai omorî nicio muscă și că tot ce zace sub epiderma ta e o bunătate fără limite. Cred că „o față de mironosiță” ar descrie-o perfect pe a mea, dar poți să mă condamni? Următoarele cinci zile (transformate ulterior în două săptămâni) aveam să le petrec în casa acelei străine și numeroase familii, casă care stătea să se prăvălească peste locuitorii ei. 

Oricum, eram o naivă fără margini pentru că în acest momentul al poveștii, nimănui nu-i păsa nici cât negru sub unghie dacă eram eu o fată bună, educată sau dacă (după cum mă speteam să las de înțeles) o parteneră de viață cât se poate de potrivită pentru bărbatul familiei reîntors acasă? Nimănui! Eram un extraterestru pentru că de pe alt continent și de pe altă planetă tot una era. Probabil nimeni nu mai auzise un străin vorbindu-le limba, dar doar copiii familiei, cu inocența tipică vârstei, au aruncat un dezgustat de ce vorbești așa? Evident, accentul meu le zgâria timpanul și graiul meu trebuia să le sune nu diferit de cel al unui om cu handicap.

Imobilul care urma să ne găzduiască pe toți doisprezece se încadra perfect dezolantului peisaj național. O bucătărie îmbrăcată în ciment pur includea o tigaie cu suprafața încrețită de uzură și fără mâner, câteva vase și farfurii de plastic (insuficiente pentru ca toți să putem mânca în același timp), un tuci pentru arepe și o colonie întreagă de furnici enorme care-și vedeau fără pudoare de viață. Câinele răsturna constant gunoiul în strigătele mustrătoare ale Mamei Rosa. La baie nu era apă (nici în toaletă, nici la chiuvetă), iar dușul era găsit undeva în aer liber, în spatele casei, sub forma unei țevi din care curgea apă. Totul era atât de vechi și de uzat încât numai priceperea unor femei ca cele din familia Mendoza ar fi putut să facă din clădire și din obiectele ei un spațiu locuibil.

Chiar și în ciuda drumului și a efortului de a înțelege, măcar superficial, unde mă aflam, tot nu mi-a putut scăpa reacția Mamei Rosa la vederea „cadourilor” de care venisem încărcați eu și Jesús. Și mă refer aici la hârtie igienică, săpun și detergent de rufe (din partea lui) și la cafea, ciocolată și biscuiți (din partea mea). Nu, nu a făcut o tumbă la vederea pungii de cafea, dar reacția ei s-a aflat pe treapta de imediat sub.

— Ți-am zis că mai bine îi luai cafea decât biscuiți. Aici nu se găsește, îți vând porumb ars, măcinat și zic că-i cafea. Și moare după cafea.

S-a ajuns unanim la concluzia că trebuia să dorm, că trebuie să fi fost sfârșită după drum, dar numai cine nu cunoaște ospitalitatea tipică acestei părți de lume ar crede că Mama Rosa m-ar fi lăsat să merg la culcare pe burta goală. Următoarele săptămâni aveau să-mi releve ce știe să facă o femeie din nimic pentru a-și hrăni familia.

Arepe venezuelene – specialitatea de necontestat a Mamei Rosa

Arepa este „pâinea Venezuelei”? un aluat făcut strict din făină de porumb alb și sare și, dacă mă întrebi pe mine, o bunătate. Atât de bună încât nu m-a deranjat deloc faptul că pe parcursul șederii mele, cu câteva excepții, am mâncat exclusiv arepe. Bineînțeles, entuziasmul îmi aparținea în totalitate pentru că nu trăisem numai cu arepe în ultimii ani și nu aveam să mă căsătoresc cu ele pe termen nelimitat. Alta era, însă, relația familiei Mendoza cu acest aluat copt între pereții înalți ai tuciului din bucătărie.

Am dormit în singura cameră proaspăt renovată a casei, un somn agitat, nesatisfăcător, un somn care mai mult te doare decât să te refacă.

***

M-am îndrăgostit de familia Mendoza cu o grijă și-o intensitate mistuitoare. Majoritatea lucrurilor personale le lăsasem în Cartagena, dar tot ce aveam am împărțit cu ei, iar ei, la rândul lor, m-au răsfățat ca pe cel mai de seamă musafir. Era vorba de o fascinație vădită de ambele părți. Aș putea doar bănui ce îi surprindea pe ei la mine, dar pot să vorbesc cu o certitudine de neclintit, zile întregi de-acum înainte, despre ce mă fascina pe mine la ei.

Zone în care domnesc sărăcia și haosul (din arhiva personală)

Stâlpul familiei era, fără-ndoială, Mama Rosa – mama lui Jesús, a Juanei, Gabrielei, Marthei (surorilor mai mari) și a Rebecăi (în vârstă de 12 ani), copii făcuți cu trei bărbați diferiți. În ciuda tuturor reproșurilor care i s-ar putea aduce, Mama Rosa – această femeie corpolentă de mai puțin de 60 de ani – avea caracterul puternic despre care citim în cărțile lui Gabriel Garcia Marquez, capabilă să crească singură, din nimic, o casă plină ochi de copii și nepoți. Numai ea știa cum reușea să drămuiască două roșii, un sfert de ceapă, un colț de brânză și un kilogram de făină pentru a hrăni atâtea guri.

Nu scăpa nicio ocazie să mă tragă de-o parte pentru a-mi spune povești de ore întregi din tinerețea ei sau din adolescența lui Jesús și m-a rugat de-atâtea ori să-l iau cu mine încât am transformat eu însămi asta într-o dorință mistuitoare (spun asta fără cea mai mică intenție de a pune patima mea pe seama încurajărilor Mamei Rosa). Îi plăcea enorm să se tânguie rememorând vitregiile la care viața o supusese și știa că în ochii și în urechile mele găsise cel mai interesat ascultător. Firește că îi sorbeam cuvintele. Nimic nu mă interesează mai mult decât oamenii și cu prisosință cei latini, născuți cu darul povestirii și cu talentul de a mânui  dramatismul ca și cum ar fi simplă făină de porumb.

Următor: Prin ochii familiei Mendoza (VI)

More Stories
Motive pentru a călători în Guatemala