Familie romă în Europa

O istorie a sclaviei romilor pe teritoriul României

Romii au fost sclavi pe teritoriul actual al României pentru mai bine de 500 de ani, din 1300 până în 1856.

Originea romilor pe teritoriul României rămâne, în continuare, o problemă învăluită în mister. Cea mai importantă ipoteză susține că au plecat din nordul Indiei, din provincia Punjab, fie ca nomazi, fie ca victime ale unor împrejurări nefavorabile (cataclisme, război etc.). Prima atestare a prezentei romilor in România se trage din 1385, atestarea unui dar făcut de prințul Valahiei (regiune istorică a Ro) Mănăstirii Tismana, dar constând, printre altele, în 40 de familii de romi. În Principatul Țara Românească ei sosesc ca oameni liberi, aduc cu ei arte valoroase din India și Europa Bizantină (în special lucrarea fierului), dar sunt înrobiți de domnii vlahi și moldoveni care aveau nevoie de forță de muncă. De asemenea, mulți dintre ei erau muzicanți talentați.

În România, ei sunt denumiți „țigani”, un termen profund peiorativ care își are rădăcina în greaca veche, de la termenul Athiganoi, și se traduce prin „de neatins, intangibil, păgân, impur”, denotând statutul de sectă eretică. Ajunși în Imperiul Bizantin, romii au fost considerați membri ai acestei secte, iar termenul a devenit universal pentru orice fel de erezie de la normele creștinătății instituționalizate. Pe de altă parte, termenul englezesc gypsy sau spaniolul gitanos a apărut dintr-o greșeală a europenilor care considerau că au venit din Egipt.

Timp de aproape cinci secole, munca lor gratuită a reprezentat un câștig enorm pentru stâpânii lor, care puteau fi: domnitorul/statul, boierii, biserica ortodoxă (fiind astfel astfel denumiți după stăpânii lor: domnești, boierești, mănăstirești, episcopali, mitropolitani). Statutul lor era de oameni aserviți; erau proprietate absolută, aflați la mila stăpânilor lor, așadar, întreaga lor existență se baza pe personalitatea, credința, obiceiurile stăpânilor.

„În secolele XVI, XVII ȘI XVII eram probabil singura țară din Europa în care se mai găsea încă o categorie de oameni cu această denumire de sclavi sau robi.”

Professor doctor Constantin Bălăceanu Stolnici

Tratamentul la care erau supuși sclavii romi de către stăpânii lor era, de multe ori, înfiorător. Timp de cinci secole, populației rome i s-a refuzat statutul de ființe umane. Una dintre cele mai crude pedepse era cea a pusului în coarne: impunerea de a purta un guler căptușit pe dinăuntru din spini de fier, care îl împiedica pe purtător să adoarmă.

Majoritatea scrierilor despre acest subiect vin de la călătorii străini, zguduiți de acest comportament crud.

„Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex”, scria Contele d’Antraigues.

Jean Louis Parrant, prezent in Moldova in timpul revolutiei franceze, se intreabă: „Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (caci nu pot fi numite altfel) de fiinte inca si mai nenorocite, care sunt numite tigani si care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeasi treapta cu vitele de povara si adeseori tratate mai rau decat ele de catre sapani barbari a caror odioasa si asa-zis proprietate sunt?”

M. Kogalniceanu, unul dintre politicienii vremii care au jucat un rol hotărâtor în abolirea sclaviei, isi amintea din copilaria sa din Iasi, despre „fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, cu cercuri de fier in jurul fruntii sau cu zgarda metalica la gat. Biciuri sangeroase si alte pedepse precum infometarea, atarnarea deasupra focului fumegand, regimul de carcera si aruncarea, despuiat fiind, in zapada sau apa inghetata a vreunui rau, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de tigan.

Textele legislative se refereau la ei sub denumire dublă: țigani sau robi. Legile oficiale din evul mediu reprezintă o oglindă a cruzimii, conform căreia: oamenii liberi care se căsătoreau cu sclavi deveneau sclavi, rromii se nășteau sclavi; fiecare copil născut dintr-o mamă sclavă, se naște sclav; stăpânii avea drept de viață și de moarte asupra lor; fiecare proprietar are dreptul să-și vândă sau să-și ofere sclavii; orice sclav fără proprietar era proprietatea statului.

Comerțul cu sclavi

După popularizarea în mentalul colectiv a conceptului modern de proprietate, nobilii s-au simțit îndreptățiți să vândă și să cumpere sclavi, ca pe orice alt bun, fiind echivalați cu orice are valoare. Erau oferiți ca zestre la nuntă, dați de pomană mănăstirilor pentru a ca numele stăpânilor să fie menționate la slujbe, în fața lui Dumnezeu, erau schimbați pe animale de povară.

Licitațiile cu sclavi, de multe ori ca un soi de târguri în spații publice, erau înregistrate la tribunal și se anunțau în ziar. Există numeroase documente care atestă tranzacțiile de vânzare și schimb cu sclavi.

La 1600, un țigan bun de muncă valora cât un cal, la 1682, o țigancă valora cât două iepe cu mânzi, la 1760, trei țigani aveau valoarea unei case, la 1814, Mănăstirea Snagov vindea un țigan cu prețul a patru bivoli. Existau însă și cazuri când țiganii erau vânduți la greutate, schimbați pe butoaie de miere, amanetați sau făcuți cadou.

Procesul de înlăturare a sclaviei romilor a început odată cu fenomenul de educație în Occident a tinerilor din familiile românești bogate, tineri care, întorși acasă, au dat glas ideilor progresiste și au început să denunțe sclavia. Totodată, Europa de Vest, în special Franța, a făcut multe presiuni asupra noului format stat român cu privire la înlăturarea sclaviei. La jumătatea sec 19 –  sfert de milion de sclavi pe teritoriu, adică 7% din populație.

Procesul de înlăturare a sclaviei romilor a început odată cu fenomenul de educație în Occident a tinerilor din familiile românești bogate, tineri care, întorși acasă, au dat glas ideilor progresiste și au început să denunțe sclavia. Totodată, Europa de Vest, în special Franța, a făcut multe presiuni asupra noului format stat român cu privire la înlăturarea sclaviei. La jumătatea sec 19 –  sfert de milion de sclavi pe teritoriu, adică 7% din populație.

Din păcate, sclavia romilor nu a fost încă inclusă în manualele de istorie și încă sunt foarte puțini români care cunosc această realitate istorică. Momentan, reprezintă a doua cea mai mare minoritate etnică și cel mai vulnerabil grup etnic din România. Chiar dacă procesul de integrare a populației romani a început acum mai bine de 15 ani, rezultatele lasă mult de dorit, iar abolirea discriminării continuă să fie mai degrabă o sintagma goală de înțeles decât o realitate palpabilă.

Acest articol a fost inițial publicat de către mine pe Europeana, scrisă cu ajutorul sociologului Nicolae Furtună, iar imaginea reprezentativă a articolului, din galeria lor.

Bibliografie
More Stories
Interviu cu Laura Ilisii: povești despre călătorii, America Latină și petrecerea carantinei în Peru