La Pas Molcom la emisiunea TVR Cultural
Ce știm despre noii imigranți din România? Știm că suferă abuzuri, că muncesc mult, că nu sunt plătiți corect, că sunt cazați în condiții insalubre, că unii vor să plece mâncând pământul.
Dragnea declara în 2015: parcă nu aș vrea să văd mii de imigranți pe străzile Bucureștiului. Dar pentru că tocmai ceea ce temi vine după tine, iată că în 2023, străzile, tramvaiele și autobuzele Bucureștiului sunt împânzite de imigranți. Ce știm despre ei? Că au venit să muncească. Dacă răsfoim fie și superficial presa, știm că anul trecut Ministerul Muncii a anunțat că pune la dispoziție 100.000 de joburi pentru muncitori din afara Uniunii Europene. Și că anul acesta a procedat la fel.
Dacă nu citim presa, dar mergem pe jos și folosim transportul public, observăm fețe, nuanțe de piele și auzim limbi care derutează și te fac să te întrebi pentru o secundă dacă mai ești în România sau într-o țară aflată mai la vest. Dacă nici pe jos nu mergem, nici nu citim presa, dar comandăm mâncare prin Tazz sau Glovo, trebuie să fi băgat de seamă că cei care ne aduc cina la ușă vin de departe (nu cu cina noastră, ci cu povestea lor).
În discursul public, noii veniți pare că nu au niciun loc și s-ar părea că n-avem nicio părere despre ei. Știm, poate, că suferă abuzuri din partea angajatorilor, că muncesc mult, că nu sunt plătiți corect, că sunt cazați în condiții insalubre, că unii vor să fugă în Occident. Poate am aflat chiar că o nouă ordonanță împiedică acum muncitorii străini să își schimbe angajatorul român în primul an fără acordul acestuia, susținând legal abuzurile patronilor.
De fapt, chiar dacă nu există un discurs public cu privire la imigranți, avem o lentilă unică prin care îi privim și care ni-i arată doar ca ființe care muncesc. Care au venit să muncească aici pentru că noi am preferat să muncim în Occident. Nu știm, însă, nimic despre ei, despre culturile din care vin, despre cum este, cu adevărat, viața lor în România în afara orelor de muncă, ce le lipsește de acasă, ce îi motivează să se trezească dimineața să se ducă la serviciu, cum ar arăta pentru ei o Românie primitoare și ce i-ar convinge să rămână pe termen lung.
Pentru că am în plan lansarea unei serii de portrete care să pună lumină pe poveștile de viață ale acestor oameni pe lângă care trecem, dar despre care nu știm nimic în afară de faptul că… au venit să muncească, am fost invitată la emisiunea Intrare Liberă de la TVR Cultural. Mirela Nagâț, moderatoarea emisiunii Intrare Liberă, a stat de vorbă cu noi, un grup de cinci oameni interesați și implicați în fenomenul migrației, pentru a răspunde câtorva întrebări pe care ni le punem (sau nu) vizavi de noul chip pe care-l ia Bucureștiul și, de altfel, întreaga Românie:
Recomandări:
Citește povestea Alejandrei, o mexicancă care locuiește de opt ani în București; am publicat-o în Presshub.
Am stat de vorbă cu doi experți pentru a afla care sunt avantajele și dezavantajele transformării României într-o țară de destinație pentru imigranți, în contextul intrării în Schengen. Articolul a apărut în Euractiv.
Pentru PressOne, am vorbit cu Igor, un adolescent ucrainean refugiat într-o pensiune din Târgoviște, iar ca urmare a câștigării unei burse CJI am încercat să aflu ce reprezintă România pentru artiștii ucraineni.
Sperând ca presa să motiveze instituțiile, am scris despre cozile interminabile din fața Institutului General de Imigrări din Cluj – pe Libertatea.
Pentru Vice, am stat de vorbă cu regizoarea și autoarea piesei Exil, o imigrantă româncă în Paris, care vorbește, prin teatru, despre traumele intergeneraționale ale României de astăzi.