Descoperă 7 locuri subestimate din Dobrogea și câștigă harta răzuibilă a României

Dacă turismul și plecatul de-acasă îți fac inima să pulseze cât de cât, cel mai probabil, vara asta ai cam luat la pas România. Ți-ai intersectat privirea cu luciul Dunării și pașii, cu urcușurile carpatine, iar dacă ți-au mai rămas locuri pe listă, nici nu-ți închipui cum ai lăsa toamna să treacă fără vezi tot ce-i de văzut. Dar cum ar fi să ai toate astea consemnate pe peretele din sufragerie, la loc cu diplomele de excelență și medaliile la karate? Să spunem, undeva, pe o hartă răzuibilă a României?

Harta răzuibilă de la Mindblower

Pe peretele tău la loc de cinste sau pe peretele prietenului cu dor de ducă și suficient de norocos încât să primească de la tine un astfel de cadou, harta României de la Mindblower îți amintește mereu de locurile pe care le-ai văzut și cele care încă te așteaptă. 

Dar ce să mai tura-vura, o poți câștiga participând la concursul de pe pagina mea de Facebook sau, dacă astrele nu-ți surâd de data asta, o poți comanda oricând, de aici, iar eu aș jubila de încântare să aflu cum arată harta ta după vara aceasta.

Dar să vedem acum cu ce am greșit până acum considerând că Dobrogea e doar bucata aceea de țară de care trebuie să treci ca să ajungi la mare

***

*Toate fotografiile îi aparțin lui © Mircea Struțeanu

În tot timpul ăsta am nedreptățit Dobrogea cum nu se poate. Ne-am înghesuit buluc, după vârstă și stil, ba pe faleza din Costinești, ba sub umbrelele de stuf din Vamă, ba la tratamente în Eforie, ba prin cluburile ușurătoare de cash din Mamaia, fără să ieșim dintr-o fâșie de Dobrogea mai lungă de 60 de kilometri. Firește, în verile de inspirație, am ajuns prin deltă și ne-am închinat cu două mâini asistând pe viu la bogăția celui mai nou pământ european, fără să știm că Dobrogea înseamnă infinit mai mult.

Campat în Dobrogea
Sub cerul liber, dobrogean

În plină vară de 2020 am făcut o călătorie de șase zile printr-o altfel de Dobrogea (o călătorie căreia i-ar fi stat, poate, mai bine într-o înțeleaptă lună de toamnă devreme sau primăvară târzie) și am descoperit o bucată de pământ românesc care nu seamănă cu nimic din ceea ce anterior cunoscusem. Nici măcar cutezând să văd tot ce era de văzut, am rămas totuși cu un gust destul de veridic și cu o admirație neîngrădită pentru această zonă subestimată a României.

Cheile Dobrogei

Cheile Dobrogei
Turmele de oi din Cheile Dobrogei la lăsatul soarelui

Iată un loc în care apariția unui dinozaur de după vreo formă rotunjită și calcaroasă nu ar surprinde pe nimeni. Contemporan numite „atoli”, aceste foste recifuri de corali, care nu depășesc 40 de metri, datează exact din epoca înaintașilor: Jurasic și Cretacic. 

De arătat, locul arată superb oricând și te teleportează fără vreme de tăgadă în timpuri, lumi sau pe planete despre care habar n-aveai că-ți sălășluiesc în imaginație. Abia turmele de capre sau de oi, mânate prin onomatopee numai de ele și de cioban înțelese, ce-ți mai amintesc că te afli, totuși, pe bunul și bătrânul Pământ. 

Peisaje Dobrogene, Cheile Dobrogei.jpg

Însă, la răsărit, la apus și sub cerul înstelat… nu se compară: momentele astea trei iau cu ușurință tot caimacul. Nu va trebui să-ți pui la bătaie cine știe ce din perspicacitate pentru a observa ca te afli într-o zonă stepică; ți-o vor spune copacii uscați, popândăii care-și caută atent micul dejun la ridicatul soarelui, loess-ul care se ridică în urma vreunei mașini și care, în bătaia intensă a soarelui se transformă în aur. Ți-o va spune pământul deshidratat ce înghite cu strașnică sete orice picătură de apă și formele țepoase ale copacilor de sub lumina aștrilor.

Drumurile dobrogene

Drumurile dobrogene
Nesfârșite, șerpuitoare, fotogenice: drumurile dobrogene

Drumurile și peisajele de peste geam! Și cu asta ai deja material suficient de fantezat la frumusețea lumii suficient pentru următoarele luni bune. Și nu mă refer doar la șoselele buclate, încadrate de plopi, pe cât de mari, pe-atât de tremurători, drumuri care se transformă în artă chiar și în mâna celui mai nepriceput fotograf. 

Vorbesc și despre ce se desfășoară neîngrădit de partea cealaltă a geamului: turme melancolice de animale la tot pasul, păduri de conifere ce alternează cu nesfârșite pășuni, dealuri ce-ar fi putut fi cândva falnici munți și care duc astăzi cu gândul la deșerturile Orientului Mijlociu. Câmpii, câmpuri, fânețe, peisaj de deșert, întinderi de apă și mori (mult prea moderne, cu aer prea industrial pentru simplitatea zonei) se derulează în fața ochilor de parcă ar fi scene ale unui film de la începuturile lui ‘90.

Citește și despre aceste trei trasee de călătorii cu mașina pentru a descoperi bucăți mai puțin cunoscute de Românie.

Rezervația naturală Munții Măcin

Rezervația naturală Munții Măcin
Peisaj de la poalele Munților Măcin

Orice traseu începe cu imaginea rurală a cailor ce pasc la poalele munților, dar, în ciuda tabloului pitoresc, eu aș minți teribil ascunzând că mi-au îndoit inima văzându-i uitați în căldura de iulie, legați la sute de metri de orice umbră și la distanțe încă și mai mari de vreo sursă de apă. Aș minți și spunându-ți că drumeția până în vârful Țuțuiau (cel mai înalt vârf) nu te ucide dacă, într-o inconștiență impardonabilă ca a mea, alegi să o faci în toiul zilelor toropitoare de vară. Oho, ba o face și-ncă cum.

Totuși, în ciuda tuturor neajunsurilor, acești cei mai vechi munți din țara noastră abundă în tablouri și imagini care mișcă sufletul cât de cât sensibil. De la formele scheletice ale copacilor uscați la echilibristica arborilor ce duc cu gândul la savana, de la cântecul exotic al păsărilor la posibilitatea de a-ți tăia calea vreo țestoasă dobrogeană, Munții Măcin diferă vehement de Carpați. Și nu doar în teorie geografică, ci și în feeling

Izvorul Italienilor, probabil sursa consistentă de apă din orice altă perioadă a anului, este, în iulie, mai sec decât umorul din Family Guy. Dar numele său, împreună cu localitatea aflată la piciorul muntelui (La Greci), mă face să reflectez involuntar la trecutul bogat al pământului pe care mă aflu. Câte popoare și câte limbi trebuie să fi ascultat Dobrogea de-a lungul timpului?

Cetățile dobrogene

Cetatea Troesmis, Dobrogea
Priveliște de la Cetatea Troesmis: nu știi sigur dacă te afli la malul Nilului sau încă pe pământ românesc

Câte popoare? Câte limbi? Mă bucur că întrebi. Iată că primii stăpâni ai acestor pământuri (despre care avem dovezi documentate) sunt grecii antichității. Au debarcat aici, unii dintre ei la ceea ce se cunoaște drept Capul Doloșman (mai multe despre această faleză în paragrafele ce urmează) și au decis că, pe lângă poziționarea strategică, pământurile de la vest de Marea Neagră („Pontos Euxeinos”, în limbaj antic grecesc) arată primitor nevoie mare și n-ar exista nicio explicație cât de cât plauzibilă pentru care să nu le ia în stăpânire.

Au intrat apoi în scenă geții, urmându-le îndeaproape romanii și fiecare dintre aceștia au lăsat în urmă cetăți. Timpul a lăsat și el, însă, ruine, dar ceea ce n-a putut deteriora au fost peisajele oferite de punctele strategice, înalte, de unde au fost ridicate respectivele fortificații. Am vizitat cetatea Troesmis, aflată în vecinătatea Munților Măcin și, în vreme ce bietele ruine getice nu reușeau să mai evoce mare lucru, privirea aruncată în jos, către curgerea molcomă a unui braț răzleț de Dunăre, adăpând o turmă de oi, lua mințile una-două.

Cetatea Enisala
Cetatea Enisala, văzută de pe dealul vecin

Am vizitat cetatea Enisala– ferchezuită, dichisită, cu toaletă construită în ton cu arhitectura zonei și cu bon fiscal la intrare–, dar ceea ce am luat cu mine acasă a fost priveliștea oferită de dealul învecinat. Trei sute șaizeci de grade de măreție naturală, de câmpuri, culturi agricole și întrepătrunderi timizi ale râului Babadag în verdele aproape luxuriant al unei suprafețe fertile, rodnice, de la mal de Razim.

Capul Doloșman, în împrejurimea vechii cetăți Argamum

Am mai văzut cetatea Argamum, pusă în umbra de mai-celebra Histria și, după câte se pare, cu 30 de ani mai veche decât aceasta. Cocoțată pe întinderea de pământ a Capului Doloșman (cea mai înaltă faleză de stâncă a litoralului, pe nedrept subestimată gândindu-ne cât credit primește Capul Verde portughez), nu-ți topește retina prin rămășițele fostei cetăți. Și nici măcar prin vecinătatea plajei nudiste. Dar ora de aur a zilelor de vară, într-un loc de la înălțimea căruia vezi, cât îți bate privirea, numai apă, sub puterea evocată de imaginea bărcilor grecești ce-au ajuns aici acum 2500 de ani… asta da carte poștală.

Capul Doloșman, Dobrogea
Capul Doloșman, cel care-atâtea știe despre eternitate

Gura Portiței

Gura Portiței, Dobrogea
Apus învolburat pe partea pustie de plajă din Gura Portiței

N-am fost și nu mi-aș permite să vorbesc la persoana întâi, dar bag mâna în foc pentru faptul că cea mai mare parte din plajele românești trebuie să se fi umplut buluc în acest an… să-i spunem „excentric”. Pariez că abia găseai urmă de suprafață de nisip pe care să-ți întinzi prosopul, iar la ureche mi-au ajuns vorbe cum că nu mai puțin de 200 de lei a fost tributul plătit pentru luxul de a te așeza pe șezlong (în anumite stațiuni, se știu ele).

La Gura Portiței, însă, dat fiind că-i accesibilă doar după un drum de 30 de minute cu barca din Jurilovca… plajă pustie cât vezi cu ochii, apusuri care-ți scaldă ochii în lacrimi și herghelii de cai bucurându-se de libertate. Există, firește, zona turistică, pe care-aș împărți-o în două segmente: cazarea plătită– cu căbănuțe, căsuțe, complexul hotelier și restaurantul– și zona de corturi– un soi de mic cătun, unde mi-a fost dat să văd câte a născocit omenirea, în echipă cu Quechua: corturi pentru toaletă, pavilioane cu scop de plase de țânțari, foișoare, umbrare.

Te voi avertiza în legătură cu faptul că acolo nu există niciun magazin, iar singura apă pe care o poți cumpăra va fi sticla de jumate. În același ton, există un singur restaurant (scump, aparținând aceleiași companii care și toate structurile de cazare de pe insulă) și, oricât de nedrept ți s-ar părea acest monopol, singurul lucru de făcut este să vii înarmat din Jurilovca cu merinde, gustări și băuturi.

Sarichioi

Sarichioi, Dobrogea
Costumația unei zile obișnuite de duminică, în Sarichioi

Adesea folosit în aceeași propoziție cu mai-sus numitul Jurilovca, Sarichioi este un sat tradițional lipovenesc, intrat zdravăn în hora turismului. Dacă cele spuse până acum nu te-au convins de diversitatea culturală care sălășluiește pe pământurile dobrogene, află că lipovenii se trag din grupul rebel de ruși ortodocși care, în secolul XVII, mânați de noile reguli impuse de Marea Schismă din Biserica Rusă, o iau din loc către țări vecine pentru a găsi pământuri mai prielnice unde să se stabilească și să practice creștinismul conform noilor rituri. 

Alături de Polonia, Ucraina, Bulgaria etc., Dobrogea a fost una dintre zonele alese, iar astăzi, 40.000 de suflete lipovene își duc veacul pe aceste plaiuri. Și vei observa asta în orice zi de duminică, în costumațiile doamnelor în drumul lor de la biserică spre casă, în accentul pe care s-ar putea să nu-l înțelegi chiar din prima și prin tradițiile ortodoxe de care să nu mai fi auzit. 

Dacă de oameni calzi, primitori, de preparate de tot soiul din pește sau de arhitectură tradițională de prin partea locului e vorba, în Sarichioi găsești berechet. Îți va lipsi, însă, acea autenticitate pe care o pierd irecuperabil locurile după ce intră în hora turismului, iar noile construcții (de case, de pensiuni), de un modern urât și de nimeni împiedicate să nu polueze coerența arhitecturală, îți vor zgâria, pe-a locuri, retina.

Citește povestea unei vizite de o zi în cartierul Giulești

Lacul Iacobdeal

Lacul Iacobdeal, Dobrogea
(Fotografie personală) Lacului Iacobdeal în plină detensionare de iulie

Acest lac antropic apărut pe locul a ceea ce a fost cândva o carieră de piatră este definiția cireșei cocoțate pe ultimul etaj al tortului. Îl vei găsi în vecinătatea cetății Troesmis, în drum către Munții Măcin, iar dacă lunile de vară te surprind prin partea aceasta de țară, nu vei mai vrea să ieși din apele sale răcoroase. Lacul mi-a amintit enorm de unul în care am avut norocul să mă scald în călătoria mea în Columbia, în vizită în unul dintre satele coloniale vecine cu capitala Bogota (am scris despre el și despre alte câteva în acest articol pentru National Geographic).

Și încă mi-au mai rămas colțuri dobrogene nemarcate pe harta răzuibilă din România, dar știu oameni care cunosc Dobrogea (și țara întreagă) ca-n palmă și nu-mi închipui un cadou mai potrivit pentru ziua lor de naștere. Dacă te mai încojori și tu de astfel de tovarăși, nu-i lipsi de bucuria cadoului perfect asortat sufletelor lor cutreietoare.

Peisaje Dobrogene
Călătorie sprâncenată și vânt din pupă să aveți! 😊
More Stories
Interviu cu Laura Ilisii: povești despre călătorii, America Latină și petrecerea carantinei în Peru