Cum au distrus stereotipurile imaginea Columbiei

O s-o spun drept, fără să exagerez cu nici măcar o silabă: sunt cât se poate de conștientă că, dacă în Columbia nu ajung toți călătorii români care ar trebui să ajungă și care s-ar îndrăgosti de aceste pământuri așa cum am pățit-o eu, asta se datorează în mare parte stereotipurilor mai mult sau mai puțin încurajate de Narcos. O fi fost el un serial de succes care a adus bani cu găleata casei de producție, dar a îngropat Columbia în noi straturi de prejudecăți, ținându-i încă și mai departe pe cei mai creduli, mai slabi de înger.

Cu riscul de a da o notă prea personală textului de față, îți voi spune cum am fost redusă la o rușinoasă tăcere atunci când, împinsă de-o ignoranță fără frontiere, în fața unui columbian cunoscut în Valencia, mi s-a năzărit să scot afară pe gură porumbelul: „Columbian? Tu ar trebui să știi unde se găsește cox, așa-i?” Răspunsul: „România, zici? La tine ar trebui să apelez pentru servicii sexuale plătite, așa-i?” Ca un puzzle care se sparge și se împrăștie pe jos mi s-a făcut inima și aș fi dat orice să mă înghită pământul pentru că da, asta se poate întâmpla când lăsăm clișeele să ne impregneze ființa fără niciun filtru care să se pună stavilă.

Oricum, ăsta-i doar vârful icebergului și probabil cea mai nocivă dintre prejudecățile ce învelesc la tierra querida, departe însă de a se bucura de exclusivitate. Iată, așadar, care sunt atavicele tipare care îi cam scot din minți pe columbieni și cu care o zbârcești la sigur în prezența lor.

1. Oriunde poți fi atacat pe stradă și ușurat de bunurile de valoare

Strada in Bogota
La un pahar de vorbă în lumina amurgului și în mijlocul Bogotei

Îți închipui că străzile columbiene trebuie să fie definiția debandadei și anarhiei? Că după fiecare colț de stradă trebuie să pândească cineva mai mult decât fericit să te lase fără telefon și că geanta nu ți-ar fi în siguranță nici dacă ți-ai coase-o de piele? Să fim serioși! Ne aventurăm deja pe pământul fanteziei. 

Da, nu vorbim de siguranța scandinavă, dar nu-i nevoie decât de puțin bun simț și prudență pentru a te ține departe de pericole. Ascultă sfaturile localnicilor (exagerate oricum pentru că își vor închipui că tu ai căzut din pom, din cine știe ce univers ultra-civilizat, nebănuind cât antrenament ai în a-ți supraveghea buzunarele în metrou), dar mai ales propriul instinct.

2. Toate columbienele sunt voluptoase, frumoase și operate

Nu pot să îmi închipui ce presiune trebuie să pună aceste așteptări peste columbienele mai pirpirii, mai naturale din fire sau cărora pur și simplu nu le arde de aranjat. De frumoase, am aduce o ditamai ofensa pe obrazul adevărului afirmând contrariul, dar ceea ce le sporește probabil nivelul de atractivitate în ochii occidentalilor trebuie să fie trăsăturile diferite, între care merită să menționăm un păr negru ca abanosul Albei ca Zăpada, ale căror nuanțe ce dau în albastru, nu-s de găsit nici cu lupa pe pământ european.

Felul dezinvolt, unduitor, feminin, pasional în care se mișcă, gesticulează, se exprimă chiar și atunci când vorbesc de subiecte la fel de interesante precum timpul de fierbere al leguminoaselor face ca totul să pară fascinant când cuvintele se rostogolesc afară de pe buze columbiene. Dar de-aici și până la „toate-s voluptoase și operate” e cale lungă.

3. Toți columbienii dansează salsa ca niște profesioniști

Columbienii dansează mai bine decât ne-columbienii și o să pătrunzi adevărul spuselor mele în toată splendoare lor dacă vei avea ocazia să te afli în apropierea unui spațiu de dans care să găzduiască deopotrivă columbieni și… europeni, să spunem (deși nu dețin monopolul șoldurilor mișcate fără pic de grație). 

Puși alăturea unui columbian, purtătorii pieiilor mai puțin bronzate și mai degrabă străvezii reușesc să facă o dureroasă notă discordantă, demonstrând o lipsă absolută de ritm și eleganță. Noroc că cei care îndrăznesc să se avânte nu le pasă nici cât negru sub unghie de asta și par să se distreze copios.

Totuși, de aici și până la faptul că toți, până la ultimul columbian, sunt dansatori profesioniști de salsa… să ne ierte Dumnezeu! Locuitorii capitalei au reputația că ar cei mai slăbuți în privința dansului, dar oriunde ai da de un columbian care îți spune că nu știe/nu vrea/nu îi place să danseze, nu arbora acea expresie care duce cu gândul la o porție de excrement de vacă insinuată sub nas: „Columbian? Și nu dansezi? Nu se poate!” Arată-te înțelegător.

4. Columbienii consumă multă cocaină

Ah, cât aș fi vrut să cunosc neadevărul acestor spuse înainte să lansez rușinoasa întrebare columbianului mai sus menționat. Că încă mi se încovoaie umerii sub apăsarea simțitului prost și-acum când îmi amintesc. Ei bine, surprinde-te, cască ochii și află că nu columbienii sunt consumatorii drogurilor produse în țara lor. Așa cum este cazul altor nenumărate bunuri de consum ale țărilor Lumii Întâi, aici se trag ponoasele tuturor relelor ce survin producției de cocaină pentru ca pliculețele să ajungă în buzunarele occidentale

Abia în Columbia m-a izbit peste față realitatea că, o noapte nebună în vreun club din Bruxelles, de exemplu, se poate traduce, în capătul acesta de lume, prin moartea unui om prins într-un schimb de focuri, prin implicarea unui copil de opt ani în trafic de droguri și condamnarea lui pe viață, prin declanșarea unui război între două bande rivale și, în general, printr-o violență pe care, norocosul care s-a bucurat de noaptea rebelă, n-o să ajungă niciodată să o cunoască. 

Pentru că asta înseamnă drogurile pentru columbieni. Pentru că ei au cunoscut de-a lungul istoriei o altă față a aceleiași realități, iar dacă ți se pare că am luat-o pe miriște cu dramatismul, nici vorbă! Am fost chiar prea evazivă.

5. În Columbia-i numai plajă

Parcă e, dacă nu de iertat, cel puțin de înțeles de ce, gândindu-se la Columbia, i s-ar perinda cuiva prin fața ochilor voaluri transformate în fuste și acoperind picioare sănătoase, bermude purtate lejer pe fesier în jos pentru a demonstra gravitația și nuci de cocos adăpostind semețe paie. Dar nu te pot lăsa să te duci și astăzi la culcare cu o idee într-atât de eronată. 

Da, Columbia are norocul să fie dantelată de țărmuri scăldate deopotrivă de apele Pacificului și Caraibilor, dar acesta-i abia conturul. Columbia este traversată de Anzi și adăpostește vârfuri ce cochetează cu 6000 de metri și învelită de câmpii fertile, păduri luxuriante și traversată de două fluvii. Așa că, dacă una dintre scuzele invocate pentru a nu include Columbia în planurile tale de viitor era că „nu ești tocmai omul plajei”… a picat. 

6. În Columbia e multă sărăcie

Iacătă că și aici există oameni săraci și oameni bogați, nedreptate, inegalitate, ostentație și foamete. Poți să judeci? Îndoielnic. N-o să ți se înfățișeze nici pe departe economia Columbiei 180 de grade diferită față de orice stat balcanic, par example, și nici tu nu o să te simți ca venind de pe altă planetă. Bașca, în ceea ce privește discuțiile despre gălbiori, situații practice ale vieții, glume și ironii pe seama greutăților existenței într-o economie capitalistă, vei vedea că ai mai multe în comun cu ei decât cu francezii. Par example.

7. Columbia este o țară foarte înapoiată

Nu te judec dacă îți imaginezi acum o țară unde autostrăzile sunt de domeniul viitorului, iar Wi-Fi-ul un lux aparținând doar celor mai răsfățați de soartă. Dar nici n-o să te iau în brațe. Da, există zone mai puțin urbane unde civilizația nu e chiar la ea acasă, dar s-ar putea ca tocmai respectivele să te farmece până-ți iau mințile. Vei descoperi, pe de altă parte, orașe mai moderne decât și-ar permite imaginația să făurească.

Columbia este plină de artă și artiști, muzee, aeroporturi cât cuprinde, centre comerciale… cam prea multe, aș îndrăzni să afirm, există rețea de metrou într-unul dintre orașe, iar viteza și calitatea internetului nu te lasă când ți-e lumea mai dragă. Și se poate plăti cu cardul cam peste tot în orașe. Da, poate că nu le-a ajuns contactless-ul încă, dar ăsta nu-i motiv de arătat cu degetul. Fii pe pace! N-o să-ți lipsească nimic din deliciile lumii moderne.

8. Muzica tradițională columbiană trebuie să fie… reggaeton, nu?

Ha-ha… de trei ori ha! Muzică tradițională? „Lă”? Singular nearticulat? Cu 1025 de ritmuri folclorice, singularul nu-și are locul și, în orice caz, muzica reggaeton nu își face loc între ele. Nici n-o să mint acum spunând că nu-i un ritm lesne de auzit pe toate străzile, și cu prisosință acum, când cântăreții de reggaeton columbieni sunt pe val și cuceresc lumea, dar n-are nici în clin, nici în mânecă cu tradiționalul.

Deși e prea probabil ca salsa să îți aresteze auzul pe durata sejurului, vei fi poate surprins să afli că există ritmuri chiar mai îndrăgite printre naționali, cum ar fi cel de merengue (de dansat până picioarele își dau demisia), vallenato, salsa choque sau cumbia.

9. Cartelurile și guerilele fac legea

Un bilet de avion spre Columbia nu necesită scrierea în prealabil a testamentului, iar decizia de a călători aici nu reprezintă o sentință la moarte. De fapt, șansele tale, ca turist inocent, de a da peste o guerilă sunt la fel de stufoase ca aceea de a vedea un elefant luând-o la trap pe Kiseleff. Ultimii ani se caracterizează printr-un nivel de pace inegalabil pentru Columbia și, chiar dacă vechiul conflict între forțele armate revoluționare și grupurile de paramilitari încă există, nu vei ajunge niciodată să-l vezi cu ochii tăi de călător.

Oricum, ține minte că aceste conflicte au vărsat mult sânge și au cauzat multă durere poporului columbian, iar dacă vrei să dezbați acest lucru cu un localnic, întreabă și ascultă, mai degrabă decât să vorbești. Părerile tale formate din mass-media și probabil eronate nu vor fi primite tocmai cu zâmbete înțelegătoare.

10. Nu cunosc nicio personalitate columbiană în afara de… Shakira

Fără să îi mai menționez pe Juanes (Tengo la camisa negra) și pe fotbalistul Carlos „El Pibe” Valderrama (n-o să merg până într-atât cu ipocrizia: habar n-aveam de existența lui și am căutat pe net, convisă fiind că mulți dintre voi vor știi cu certitudine despre cine-i vorba), Gabriel Garcia Marquez este nici mai mult, nici mai puțin decât… columbian. 

Despre cine vorbesc? Dragoste în vremea holerei nu poate fi un titlu mut, care să nu-ți spună nimic, dar dacă niciodată n-ai trecut nepăsător pe lângă o librărie, chiar și Un veac de singurătate te-ar putea transforma într-un exclamator profesionist de „ahaa”.

Parcă mi-aș mai lua libertatea să las aici o timidă recomandare, unul dintre artiștii mei latino preferați, columbian get-beget. Enjoy:

More Stories
Ghetsemani, Cartagena
Povești de călătorie care nu se spun 🤫