Topul frumuseților naturale din Columbia

Iacă-tă! Frumusețea Columbiei merge mai departe de cea a reprezentantelor sexului frumos național sau de mișcările șoldurilor Shakirei. Așa cum nu mă plictisesc să o spun, vorbim despre a doua cea mai biodiversificată țară de pe singura planetă pe care o cunoaștem așa că, dacă natura și peisajele halucinante sunt motivul pentru care obișnuiești să-ți faci bagajul și dai fuga la aeroport, minunile Columbiei o să te satisfacă până nu-ți mai rămâne nimic de cerut. 

Dacă trebuie totuși să alegi, asigură-te că dai cu ochii în primul rând de cele opt înscrise mai la sud de pagină, iar apoi… mai discutăm:

1. Parcul natural Tayrona

Parcul Tayrona, unde marea, deșertul și jungla se întâlnesc © Uhkabu

Unul dintre acele locuri ale periplului meu latin, în care mă opream din când în când să casc ochii, să-mi duc mâna la piept și să mă mai minunez o dată: „chiar mă aflu aici?” Un paradis natural în toată puterea cuvântului; țărm caribian pe de-o parte, cu o mare puțin nărăvașă de un albastru electric ce mângâie nisipurile albe specifice locului, de cealaltă; vegetație certată cu monotonia, care începe cu palmieri de cocos, arbori de mango, de smochin, continuă cu arbuști și cactuși deșertici, ajungând la liane și orhidee specifice junglei și vegetație de mangrove, tipice mărilor tropicale.

Maimuțele mănâncă fructe de mango chiar deasupra capului tău, crocodilii, jaguarii și păsările tucan sunt la ele acasă și același lucru putem spune și despre cele patru grupuri etnice indigene care locuiesc în acest spațiu ancestral, conservându-și tradițiile și religia și reprezentând o moștenire culturală a umanității.

Iar cireașa de pe tort este că cel mai potrivit pat unde să-ți odihnești la plecatul zilei este… hamacul așezat la mal de apă.

2. Valle de Cocora

Valle de Cocora și cea mai înaltă specie de palmieri din lume

După o călătorie în picioare cu jeep-ul zis Willy, în care ai tot avut timp să hăhăi, să vorbești cu colegii de autovehicul și, în general, să-ți crești nivelul de adrenalină tocmai cât să te pregătească pentru drumeția ce urmează, începe-ți expediția cu o privire 360 de grade în jur și cu ochii atingând dimensiunile unor farfurii de supă.

Ceea ce caracterizează acest colț de pământ (ce pare că numai cu pământul nu ar avea ceva în comun) este cea mai înaltă specie de palmieri de pe Terra: palmierii de ceară. Valuri de munți ce îmbracă mii de nuanțe de verde se întrevăd în spatele perdelei de ceață și o atmosferă de mister de nedeslușit învăluie peisajul infinit în care te pierzi. Și tu, și restul însetaților de aventură. 

Vremea imprevizibilă, în echipă cu suișurile reliefului și teama că ai greșit drumul și pierzi ultimul jeep îți tot pun și scot geaca de pe tine, iar sentimentele din piept sunt absolut contradictorii: vrei să ajungi în capăt, să vezi cum arată toată această vale de sus. Dar, oare chiar vrei să ajungi și lucrurile să-și reia cursul știind că probabil niciodată nu te vei mai întoarce aici și, cu siguranță, în niciun loc care să-i semene?

3. Ciudad Perdida (Orașul Pierdut)

… și cuvintele, oricare ar fi ele, sunt în plus © Dwayne Reilander 

Auzit-ai, poate de Machu Picchu… Știi tu, un oraș vechi, leagăn al unei civilizații îmbrăcată în mister și strivită în mare parte de piciorul lacom al europeanului ajuns pe pământ nou acum cinci secole. Imaginează-ți un loc din aceeași categorie de minuni lucrate de mâna omului în cârdășie cu natura, dar pe care îl văd 8000 de oameni pe an (Ciudad Perdida, „Orașul Pierdut” în grai românesc), comparativ cu 3000 de perechi de ochi zilnic (Machu Picchu).

Nu o să ai parte de o simplă și oarecare drumeție prin junglă (dacă există vreo drumeție prin junglă despre care se poate afirma asta fără a cădea în păcat oximoronic). Sierra Nevada, lanțul muntos care găzduiește această minune, a fost proaspăt desemnat „unul dintre cele ecosistemele naturale de neînlocuit ale planetei”, iar gălăgia de specii unice și nivelul de endemism nu sunt chiar străine de asta.

Nu există niciun mijloc de transport pe acest pământ- în care nu ești mai mult decât oaspete pe tărâmuri indigene- în afară de propriul sistem locomotor, iar expediția la care te înhami se întinde pe 4-5 zile. Locul nu este accesibil de capul tău, ci doar însoțit de ghid, iar întreaga aventură te va ușura de vreo 300 de dolari (cu toate cele trebuincioase incluse), fără ca la sfârșit să simți că vreunul dintre acești bănuți nu a meritat din plin.

4. Canionul Chicamocha, Departamentul Santander

Oricât de bine ar arăta Canionul Chicamocha, cel mai bine se vede dintr-un zbor cu parapanta © JuanseG~commonswiki 

Încercând să faci abstracție de numele care nu i-ar face cinste nici măcar unui măgar, darămite unei minuni naturale (ci-ca-mo-cha, într-o pronunție exactă), această ditamai sculptură în scoarța pământului este al doilea cel mai mare canion de pe terra firma americană, după Grand Canyon. 

Nu știu care-ți sunt ție sentimentele față de locurile acelea grandioase care te fac să îți imaginezi instant cum, cineva care te-ar privi de pe un nor, te-ar vedea exact ca pe o furnică pierdută printre văi în culori cappucino și bucăți enorme de munți, dar pe mine… mă copleșesc. Mă fac să îmi dau seama ce loc ocupă gândurile mele cotidiene pe lista de lucruri de rezolvat ale Universului: nici cât o ceapă degerată. Iar asta are efectul unui bolovan ridicat de pe inimă.

Acum, trecând la chestiuni mai practice: poți vizita canionul în fel și chip, eu alegând însă provocarea provocărilor și exact ceea ce ar dat fiori reci pe șira unei spinări cu frică de înălțime: dintr-un zbor cu parapanta. Tu, dacă simți că ți s-a turnat adrenalina în vene mai cu țârâita, poți opta pentru teleferic. Dacă ești pus pe crescut cvadriceps, dă-i cu bicicleta sau cu drumeția.

5. Deșertul Tatacoa

Și spuneai că în Columbia-i numai plajă și coastă?

Dacă de vreo trei articole încoace tot trâmbițez despre biodiversitatea Columbiei, n-o spun așa, de florile mărului. După insule, junglă, paramo, râuri în care numeri culorile și câte și mai câte, Creatorul a hotărât ca, la facerea Columbiei, s-o mai pună și de deșert, că nu se știe niciodată…

Rutele făcute per pedes îți vor ocupă între două și patru ore, dar pentru plete în vânt și același vânt susurându-ți în ureche, poți alege traversarea deșertului călare pe cal sau pe motocicletă. Să ai tot timpul prezent în minte faptul că la sfârșitul cursei, când glandele sudoripare vor fi pe punctul de a-și semna demisia, te așteaptă o piscină naturală în inima deșertului.

Și totuși alta-i, de fapt, specialitatea deșertului: astrologia; aici se pot admira fenomene celeste în toată splendoarea lor. De ce? Mă bucur că ai întrebat. Închipuie-ți că poziția favorabilă a zonei cochetează cu Ecuatorul, ceea ce face ca de aici să se poată vedea ambele emisfere, iar la asta mai adaugă clima propice și lipsa completă a poluării luminoase (alt neajuns, mai puțin mediatizat, băgat tot pe gâtul pământului de către mâna păcătoasă a omului). Iar cireașa de pe tortul acestor condiții naturale este un observator astronomic ultimul răcnet.

6. Pădurea amazoniană

Pădurile tropicale despre care învățam la orele de engleză în gimnaziu ♥

Chiar așa! De ce să vrei să o iei la pas prin ceea ce se cunoaște drept „plămânul planetei”, mai ales într-o zonă aproape virgină a pământului și mai ales când mai trebuie să dai și bani pe vaccinul împotriva febrei galbene? Păsări și animale exotice? Maimuțe în căutare de mâncare care te iau pe tine drept liană sau fructe pe care n-o să le mai guști niciodată… ce rost are?

Chiar și comunitățile indigene și triburile de vânători-culegători cu tot ecoturismul lor… ce lucruri utile ar putea să te învețe? Tehnici ancestrale de pescuit, de gătit, de cultivat pământul? Dar la ce-ți mai folosesc în secolul 21? Hai să spunem că ai putea cocheta cu ideea de a străbate trei frontiere în aceeași zi (Peru, Columbia și Brazilia), dar de unde atâta chef să-ți bați capul, mai ales când zboară papagali colorați și păsări tucano în jurul lui?

Citește și: De ce o să te îndrăgostești de Columbia (ca român) și o să vrei să rămâi acolo?

More Stories
Turul comunismului în Praga