Despre viața de stewardesa

Adevărul despre viața de stewardesă: dincolo de destinații de vis și un stil de viață aparent luxos

Cu Cristiana am fost colegă de facultate și de un deceniu mi-e prietenă dragă. Pe toată perioada celei de-a doua jumătăți a acestor ani mi-a fost dor de ea și am încercat să țes, fără sorți de izbândă, planuri care să ne aducă cumva împreună. Acolo unde eu am dat greș, a reușit pandemia. După cinci ani în care a locuit în Dubai și în care abia am reușit să ne vedem de câteva ori, fie în București, fie în escalele ei pe pământ european pe unde mai aveam norocul să mă aflu, s-a întors în sfârșit în orașu-i de baștină.

Douăzeci și patru de ore prețioase petrecute împreună pe străzile Madridului, în 2017

Am vorbit în toți acești ani, nu atât de des pe cât am fi vrut, dar așa cum fac prietenii pe care-i desparte jumătate de glob: atunci când au nevoie unul de altul. Avea părul verde, asculta rock și era toată îmbrăcată în negru când am cunoscut-o. Acum poartă pe umeri un păr lung, roșcat și drept și este mai frumoasă ca niciodată. Vorbește cu la fel de multă pasiune cu care o făcea la cursul de geografie regională, iar inteligența îi scapără în continuare din ochi și din toate modulațiile vocii.

Știu cât au transformat-o cei cinci ani petrecuți la Emirates, cu câtă încântare vorbea la început despre locurile în care ajungea, cât de grea și apăsătoare îi devenise mai apoi viața epuizantă, departe de casă și cât de înfricoșătoare perspectiva unei schimbări complete. Cât de entuziasmată fantaza câteodată la întoarcerea în București și cât lipsită de speranță se întreba imediat apoi „Păi și ce fac dacă plec? Să dau iau meditații la germană? Mai bine îmi fac vlog!” (și-a făcut vlog, e un deliciu pentru ureche și intelect și îl găsești aici)

S-a întors, curajoasă și plină de planuri de mai puțin de-o lună și nici nu și-a tras bine sufletul că am năvălit pe ea cu propunerea unui interviu.

Citește și interviul cu Laura Ilisi despre călătorii, America Latină și petrecerea carantinei în Peru.

Câți ani aveai când ai aplicat pentru Emirates și ce te-a motivat atunci să îți dorești un job în aviație?

Aveam 23 de primăveri când mi-am împachetat toată viața într-o valiză de 30 de kilograme și am luat calea străinătății. Ca student proaspăt ieșit de pe băncile facultății de Geografie- Turism, am fost mânată de o rețetă oarecum neconvențională în ceea ce privește viitorul meu profesional. Știam doar că vreau să călătoresc și mereu mi-am pus problema dacă există o modalitate de a-mi transforma pasiunea în ceva productiv, care să îmi poată asigura totuși un nivel decent de subzistență. 

De când mă știu îmi place viața de ștrengar; am străbătut în lung și-n lat țara, am fost ghid turistic de la o fragedă vârstă, am făcut parte dintr-o asociație montană încă din liceu și am simțit chemarea pribegiei și a călătoriilor de când eram mic copil. Dacă mi-ar fi spus cineva în primii ani de studenție că urma să devin însoțitor de zbor pentru una dintre companiile aeriene de top, probabil mi-aș si râs singură în barbă și aș fi speculat că persoana în cauză suferă de o formă de amnezie. 

Gândeam, în tiparul acela popular și complet eronat, că însoțitoarele de zbor sunt acele făpturi diafane, cu zâmbetul omniprezent pe buze, ca pisica din Alice în Țara Minunilor și care trebuie să facă parada modei pe culoarul avionului, în timp ce împart cafea și ceai pasagerilor. M-am prezentat la interviu în august 2015, fără vreo pregătire prealabilă. Știam doar că urmează un interviu complex și aveam o singură certitudine: că nu îl voi trece. Recrutorii au fost, însă, de altă părere.

Cum ai descrie stilul de viață și mediul cultural din Dubai și cum te-ai adaptat la el în decursul celor cinci ani în care ai locuit acolo?

Dubai: sinonimul luxului, opulenței și al bogăției

Dubai este un oraș multicultural prin definiție: aproximativ 80% dintre locuitorii săi sunt imigranți. Vorbim aici de unul dintre cele mai relaxate și indulgente locuri de pe întreg teritoriul arab. Oamenii au o puternică industrie turistică, drept urmare, și-au adaptat legile astfel încât să fie mai tolerante față de alte culturi. 

Pentru mine, orașul acesta este sinonim cu luxul, opulența, bogăția; o metropolă aproape utopică, însă foarte civilizată și cosmopolită. Pretutindeni plutește un aer de artificialitate care, pentru sufletul liber, se simte straniu și sufocant.

Nici după cinci ani nu cred că am reușit să mă adaptez complet la viața în mediul deșertic, în ciuda ordinii, curățeniei și disciplinei ireproșabile. Am încercat adesea să-i dau o șansă orașului– am ieșit, am vizitat, m-am plimbat, dar întotdeauna m-am întors acasă nutrind aceeași convingere: că nu pot forma o conexiune veritabilă cu locul. 

Dubaiul era doar orașul în care mă întorceam să înnoptez între două zboruri istovitoare. În zilele libere preferam să stau acasă, să citesc, să petrec timp cu prietenele. Nu am simțit niciodată acel FOMO (fear of missing out) cu care eram atât de obișnuită când locuiam în București.

Citește și povestea unei vizite într-un colț mai puțin cunoscut de București.

Eu te cunosc de mai bine de un deceniu și aș putea scrie o carte despre transformările prin care ai trecut în tot acest timp. Dar spune-mi tu, retrospectiv privind, care crezi că sunt cele mai mari schimbări impuse de stilul de viață ca stewardesă pentru o companie arabă.

În viața unui însoțitor de zbor pentru o companie arabă există un melanj între două stiluri de viață antitetice: pe de-o parte ai ordinea și disciplina cu iz de armată, pe de altă parte, glamul asociat vieții de stewardesă. Ca să poți face față cu brio cerințelor impuse de companie, tu practic îți amanetezi viața personală, orele de odihnă, rutina. Cine spune că este un stil de viață ușor, la îndemâna oricui se îmbată cu apă de ploaie. Trebuie să fii dispus să plătești prețul pentru paradisul la care visezi. Eu nu regret experiența pentru motivul că m-a călit strașnic. 

Odată ajunși în Dubai, eu și colegii mei am avut două zile de acomodare la dispoziție, după care au început cursurile la colegiul de aviație. Au urmat două luni de training intens, cu multe cursuri și exerciții practice care durau câte zece ore pe zi. Apoi ajungeam acasă, sleiți de puteri, urmând alte câteva ore de teme și învățat, pentru că trebuia să îngurgităm o cantitate industrială de informații de pe-o zi pe alta. Acesta a fost primul hop, apoi au urmat zborurile. 

Primul meu zbor a fost la răscrucea dintre 2015 și 2016. În timp ce lumea sărbătorea Revelionul, eu și colegii mei alergam pe culoarul unui Airbus A380, încercând să-i convingem pe pasageri să se așeze pe locurile alocate. Dacă nu reușeam să îi alocăm la timp, avionul avea să decoleze cu întârziere, iar compania urma să piardă niște sume astronomice. Aveam un singur vorbitor de arabă și 500 de pasageri care nu vorbeau o boabă de engleză, într-o cabină de clasă economică plină până la refuz. Zburam în Jeddah, un oraș în Arabia Saudită și un cunoscut loc de pelerinaj pentru musulmani. Ne-am descurcat până la urmă, dar n-a fost treabă ușoară. 

A trebuit apoi să fiu foarte atentă la profilul pasagerilor și să dau dovadă de-o… sensibilitate culturală, să-i spun așa. La mijlocul zborului, bărbații mergeau la toaletă pentru a se spăla și ieșeau împachetați în prosoape albe; acesta era ritualul de purificare înainte de aterizare în locul de pelerinaj. Tu, ca femeie însoțitor de zbor, nu aveai voie să îi atingi nici măcar din greșeală în trecerea ta cu cu căruciorul, acesta fiind considerat un gest impur. După o tură care a durat 10 ore dus-întors, mi-am petrecut Revelionul în trafic, pentru prima dată singură cuc, într-o țară și o cultură care îmi erau cu totul străine. 

Încă de atunci, m-a cuprins un sentiment de alienare care, într-o formă sau alta, a rămas cu mine vreme de cinci ani. Acum că am terminat repriza de melodramă, pot să-ți spun cu mâna pe inimă, chiar dacă aș fi știut de la bun început ce presupune stilul acesta de viață, aș fi luat-o de la capăt oricând doar de dragul experiențelor și al lucrurilor pe care le-am învățat acolo.

Care au fost cele mai mari provocări de care te-ai lovit în tot acest timp și cât de bine simți acum că ai răspuns la ele?

Nu țin minte să fi existat vreun zbor fără provocări. Înaintea declanșării pandemiei, Emirates acoperea o rețea de aproximativ 150 de destinații, fiecare cu particularitățile ei și cu profile specifice ale pasagerilor, de care trebuia să ținem cont. Probabil că zborurile mai lungi de 12 ore veneau la pachet cu cele mai multe provocări. Aveam cel puțin un asemenea zbor pe lună, dacă nu chiar două. 

În primul rând, oricât te-ai fi străduit tu, înaintea unei asemenea curse nu prea aveai cum să te odihnești pentru că aveai somnul deja dat peste cap de la cursele anterioare. Să presupunem că decolam la 8 dimineața din Dubai spre San Francisco. Asta înseamnă că la 4 dimineața eram în picioare, drepți, la loc comanda. Într-o oră fix eram aranjată, coafată, sulemenită, în uniformă completă și ieșeam pe ușă cu două valize după mine. La 6 dimineața ajungeam la sediu (trebuia să intri în tură mereu cu două ore mai devreme înainte de decolare). Apoi, participam la sedința de dinaintea fiecărui zbor, numită briefing. Acolo îmi cunoșteam colegii de tură, 26 la număr când zburam pe cel mai mare avion de pasageri din lume. Airbus A380 sau cum îmi place mie să-i spun, mamutul cerului, dispune de două punți și de o capacitate maximă de 853 de locuri, dar să revenim puțin cu picioarele pe pământ.

Ședințele erau conduse de supervizorii cabinelor și de șeful suprem al orchestrei, numit Purser. În timpul ședințelor se discutau detalii esențiale despre zbor, profilul pasagerilor, desfășurarea service-ului, câteva detalii tehnice, instrucțiuni, proceduri. Dacă ne permitea timpul, trebuia să ne prezentăm în fața colegilor și să spunem câteva vorbe despre noi ca să spargem oarecum gheața. Urma zborul în sine, timp în care făceam 3 reprize mari de service și încă 2 sau 3 service-uri mai mici. 

Avionul are un spațiu limitat de stocare a băuturilor și a felurilor de mâncare, așadar, era practic imposibil să avem mereu o porție în plus pentru pasagerii care aveau anumite preferințe culinare. Nu exista zbor fără izbucnirea unui conflict în toată regula pe această temă, pentru că pasagerii uitau câteodată să-și comande în prealabil o masă vegetariană, vegană, fără lactoză, fără gluten, etc. Pretențiile erau destul de mari (și pe bună dreptate, având în vedere prețul biletului) însă noi, ca însoțitori de zbor, nu aveam cum să le încropim mese după pofta inimii, oricât ne-am fi dorit. 

O altă provocare erau cazurile medicale care se iveau la tot pasul, cu precădere pe zborurile de lungă durată. Nu rare au fost ocaziile când avionul s-a transformat în spital zburător. Existau pasageri cărora li se făcea rău, unii leșinau, alții vomitau, iar noi trebuia să fim acolo și să le acordăm primul ajutor. Am avut zboruri în care eram atât de ocupați, încât nu aveam timp să mâncăm sau să bem o cafea. În ciuda provocărilor și a oboselii, știam că trebuie să fac față pentru că mi se activa simțul datoriei. Pentru a duce la bun sfârșit un zbor lung, ajungeai să stai treaz până la 24 de ore, iar de acele zile nu îmi este deloc dor!

Trei lucruri pentru care îți va lipsi vechea ta viață în Dubai și trei de care speri să nu mai dai niciodată?

În layover, pe câmpurile de orez din Bali

Eu întotdeauna am avut norocul de a mă înconjura de oameni puțini, dar buni, și pe cât de străină m-am simțit de Dubai, pe atât de apropiată m-am simțit de mâna mea de prietene de acolo. Am lăsat în urmă oameni excepționali pe care îi iubesc cu ardoare și de care îmi este dor în fiecare zi. Emirates deține complexe de blocuri special construite pentru a găzdui însoțitorii de zbor. Acolo, viața avea un ritm propriu care clocotea 365 de zile pe an, la foc continuu. Dacă te aflai în pragul insomniei în creierii nopții, șansele erau ca în aceeași clădire să mai existe o prietenă care să treacă prin aceleași episoade și cu care să poți lua oricând legătura. 

Dacă priveai pe geam după miezul nopții, erau șanse mari să vezi lumini licărind la ferestre. Acolo exista o forfotă continuă, unii erau mereu în prag de plecare, alții erau mereu în prag de venire și timpul avea cumva tendința de a se compacta în mod organic. 

În al treilea rând, Dubai era un oraș în care sentimentul de frică mi-a fost străin. Ei au adoptat un model cultural foarte interesant, care funcționează pe sistemul „unde-i lege, nu-i tocmeală”. Prin urmare, gradul de infracționalitate este scăzut. Nu puține au fost cazurile de obiecte pierdute prin taxiuri sau uitate prin restaurante ori prin diverse locuri publice, returnate apoi cu succes. Oamenii chiar respectă legea și există o ordine a lucrurilor rar întâlnită prin alte părți. Cred că am avea câteva lecții bune de învățat de la ei la capitolul acesta…

Apoi drumurile lor sunt sunt adevărate capodopere; chiar îmi va fi dor de autostrăzile cu minim 6 benzi pe sens care împânzesc orașul de la un capăt la celălalt. Pe de altă parte, nu-mi va fi dor de verile caniculare în care fierbe mercurul în termometre și nu poți să ieși nici până la magazinul din fața blocului fără senzația că ți se topește epiderma. Mai mult decât atât, există o lună în calendarului islamic, numită Ramadan, în care musulmanii țin post negru de la răsărit până la apus. Asta presupune că nici tu, în calitate de turist sau rezident, nu ai voie să consumi alimente sau băuturi de orice natură în spațiile publice pe timp de zi. Este o luna austeră, dar face parte din tradiția lor și trebuie respectată ca atare! 

Nu în ultimul rând, voi vorbi despre viața socială din Dubai. Orașul prezintă o avalanșă de activități și locuri de petrecere a timpului liber, însă prețurile îți vor face buzunarul să suspine necontenit. Dacă vrei să ieși, trebuie să fii dispus să cheltui, or asta nu este o opțiune la îndemâna oricui.

Cum ai aprecia acum, după atâta timp, raportul dintre avantajele și dezavantajele vieții de stewardesă pentru Emirates?

Aventuri din escale

Chiar și acum îmi pare un raport greu de definit. Cred că depinde de stilul de viață pe care ți-l dorești. Aveam colegi care iubeau cu pasiune Dubaiul și jobul de însoțitor de zbor. La polul opus existau oameni care au început să se plângă de noua lor viață încă din momentul în care au început să zboare. Legenda spune că și în clipa de față se plâng, dar tot acolo sunt. Din această categorie aș vrea totuși să exclud persoanele care sunt legate de job prin împrumuturi sau care au familii de întreținut în țările lor de baștină pentru că aici vorbim de anumite circumstanțe atenuante. 

Eu cred că secretul acestei meserii este ca dorul de ducă, acel wanderlust, să fie întotdeauna puțin mai mare decât dorul de casă. Există o sumedenie de avantaje incontestabile, pachetul salarial este relativ bun, ai șansa să vizitezi colțuri de lume care nu sunt accesibile oricum, lucrezi într-un mediu multicultural, interacționezi cu oameni fascinanți și asculți poveștile de viață, înveți să fii disciplinat, punctual, să îți păstrezi coloana vertebrală chiar și atunci când ești pus în situații limită. 

Pe de altă parte, este greu să păstrezi un raport sănătos între viața personală și cea profesională. Vei rata, cel mai probabil, evenimente importante din viața oamenilor dragi, vei ajunge, mai devreme sau mai târziu, să suferi de oboseală cronică. Mai mult decât atât, pe termen lung, jobul prezintă o serie de riscuri în ceea ce privește starea de sănătate. Piloții și însoțitorii de zbor sunt lucrători în radiație, doza de radiație pe care ți-o încasezi în timp ce zbori 120 de ore pe lună este la limita legalului și efectele secundare nu sunt tocmai prietenoase.

Ce ți-a lipsit cel mai mult în toți acești ani petrecuți pe zboruri, dintr-un colț în altul al lumii sau în apartamentul din Dubai?

Cred că în primii ani nu ai timp să te gândești la neajunsurile jobului, pentru că ești purtat pe valurile entuziasmului. Timpul oricum trece cu viteza luminii când lucrezi în aviație și nici măcar nu ai pârghiile necesare pentru a procesa cu adevărat ce se petrece dincolo de bucata ta de realitate. Să spunem că ție îți plac foarte mult bomboanele fondante; acă mănânci bomboane fondante în fiecare zi, vreme de cinci ani, inevitabil vei ajunge să nu mai pui mare preț pe ele, ba chiar să te întristeze ideea că mâine e o nouă zi în care tu trebuie să mănânci iar bomboane fondante. 

Cred că așa stau lucrurile și când călătorești ca însoțitor de zbor. Este fascinant la început, de abia aștepți să-ți apară programul pe următoarea lună, ești nerăbdător și tresalți la ideea că vei pleca în cursă. Cu timpul, înflăcărarea se disipează și lipsa de rutină devine o rutină în sine. Încep să îți lipsească persoanele iubite și timpul pe care nu l-ai petrecut cu ele.

Iată ce trebuie să știi dacă plănuiești o călătorie în Cuba.

Cât ți-a fost de ușor să intri sau să păstrezi o relație amoroasă în timpul acesta?

Nu aș vrea să dau prea mult din casă. Să zicem că eu mi-am luat adio de la viața personală vreme de cinci ani.

Există lucruri pe care le regreți sau pe care le-ai face diferit dacă ai da timpul înapoi? 

Ca orice om care nu se află în spectrul psihopatului, port și eu în cârcă un sac destul de consistent de regrete. De multe ori am făcut compromisuri de dragul grupului, pe care nu le-aș mai repeta, dacă aș putea da timpul înapoi. Aterizam într-o destinație unde timpul nostru de odihnă însuma, în medie, 24 de ore. Dacă se organiza un tur ghidat, spre exemplu un safari în Kenya sau o excursie la cascada Niagara, singura opțiune era să mergi cu grupul și de obicei te alegeai cu experiențe faine. 

Dar dacă aterizam într-un oraș european și programam anumite activități de grup, fără ghid, apăreau adesea nemulțumiri sau chiar animozități între colegi. Ieșeam de pildă la plimbare, vizitam centrul istoric, eventual mergeam la cumpărături, apoi luam prânzul sau cina împreună. Ei bine, mereu se găsea cineva din grup pentru care bunele maniere erau un concept vag, străin. Vorbesc de cazurile în care ții pe loc tot grupul până ce biată colegă mai slabă de înger îți face ție 101 poze din toate unghiurile, până îți iese imaginea cu care să spargi algoritmii Instagram. Poți să faci asta când ești cu o prietenă bună, când ești în vacanță, când ai timp berechet. 

Îmi mai amintesc apoi de situațiile în care cineva care, ignorând faptul că a ieșit cu un grup de persoane în care cinstit este să te supui voinței majorității, începea să creezi tămbălău pentru că ținea morțiș să cinezi la un anume restaurant, aflat, eventual, în celălalt capăt al orașului. Menționez că noi, ca membrii de echipaj, eram în permanență biciuiți de timp și de oboseală. Nu eram acolo în vacanță și chiar nu aveam luxul timpului. 

Târziu, foarte târziu, mi-am dat seama că dacă vreau să am o experiență autentică a locului în care mă aflu, cel mai bine este să merg singură.  Astfel, am ajuns să vizitez în ultimul an locuri care mi-au rămas dragi și pe care le-am amprentat cu serotonina propriului meu ritm, fără bruiaje exterioare. Nu ești obligat prin contract să îți petreci timpul liber cu colegii doar pentru că ați ajuns împreună într-o destinație. Cred că aceasta este regula de aur care mi-a scăpat la început!

Află ce-i de aflat când faci turul comunismului în Praga.

Cui crezi că i se potrivește o astfel de viață și cui nu?

Știu că plouă cu clișee, dar nu recomand stilul acesta de viață oamenilor care iubesc rutina. Dacă tu ți-ai format un obicei din a te trezi în fiecare zi la aceeași oră, dacă ai anumite ritualuri care îți sunt dragi, de pildă, îți place să îți bei liniștit cafeaua și să citești presa sau ai nevoie de o oră doar pentru tine înainte să începi programul normal de muncă, nu cred că acest job este pentru tine. 

De asemenea, dacă te simți atașat de glie, dacă nu te pasionează alte moduri de viață și nu vrei să te integrezi într-o cultură diferită, dacă pui mare preț pe timpul petrecut cu familia, dacă îți dorești liber de Crăciun, de Paști, de Revelion și de ziua ta, dacă ești într-o relație lungă și trainică, locul acesta de muncă se va interpune între tine și toate cele mai sus menționate. Apoi, țineți cont că s-ar putea să vă lovească oricând în aripă dorul de casă. 

Oricât de fermecătoare pare viața de însoțitor de zbor, în ciuda micului dejun la Paris, a cinelor la Londra și în spatele pozelor de tip miraj, există foarte multe nopți nedormite și foarte multă muncă. Este important să fii conștient și să îți asumi sacrificiile pe care trebuie să le faci odată angajat ca însoțitor de zbor!

Abonează-te la canalul de Youtube al Cristianei de aici.

More Stories
Yuval Noah Harari, interviu El Pais despre coronavirus
„Cea mai bună apărare împotriva patogenilor este informația”, Yuval Noah Harari pentru ziarul El País