Nu ești și tu cuminte…

Fii cuminte și nu te culca cu mulți bărbați! O femeie trebuie să aibă grijă de corpul ei prețios, care-i un adevărat templu divin. Corpul bărbatului? O parcare publică unde intră oricine.

De ce nu ești și tu cuminte? De ce nu îngurgitezi pe nemestecate cruzimea asta numită, cică, valori, care, în toată istoria noastră de oameni (și femei, după cum ar ține unii să completeze) n-au făcut decât să sprijine ierarhiile umane. Ierarhia bărbat-femeie, în ordinea asta.

De ce nu te lași și tu mai greu când cunoști un bărbat, să-l faci să te dorească, să simtă că luptă pentru tine? Că, oricum, jocul seducției nu poate fi nimic altceva decât o vânătoare în urma căreia, stăpânul pământului pleacă acasă cu bucata de carne, folositoare cel mult încă câteva zile, până o mănâncă pe grătar.

De ce nu-ți găsești și tu pe cineva, să te așezi la casa ta? Ca după ciută vânată să devii bun în ograda urbană. De ce nu? Că așa a făcut și mama ta, și bunica și străbunica. Și ai văzut ce fericite am fost toate. 

Fii cuminte și nu te culca cu mulți bărbați! O femeie trebuie să aibă grijă de corpul ei prețios, care-i un adevărat templu divin. Corpul bărbatului? Parcare publică ce poate primi orice fel de vizită.

Cu cât mai multe, cu atât mai bine. De unde-atâta egalitate? Știi și tu că femeia își pierde valoare când face dragoste, iar bărbatul o câștigă, iar tu fii cuminte și crede rahatul ăsta – dar crede-l așa, din suflet – ca să putem să perpetuăm la nesfârșit prizonieratul femeii, să trăiască pline de rușine și fetele tale, că așa am trăit și eu, și bunica. Și vezi ce fericite am fost. 

De ce nu ești și tu cuminte, obsedată de haine și reduceri, „ca toate femeile de vârsta ta”. Ce-ți place să umbli așa, vai de capul tău, în două perechi de blugi, ca o amărășteancă. Ce contează că ardem de vii pe planeta asta (oricum nu ardem noi, ci aia săraci de-a binelea) sau că hainele de la Mango sunt hoțite de la mâna de lucru plătită cu echivalentul pachetului de țigări care zace pe masă și de la pământul pe care-l prăduim cu convingerea că ne aparține.

Că doar scrie în Biblie; nu zice așa: Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” Bible.com, ce Dumnezeu?

Suntem aproape opt miliarde. E bine, tati? Auzi, tati, viețuitoare sunt și ființele alea negricioase cu ochi oblici, așa-i? Că doar creștini nu sunt. Dacă am crescut atât încât aproape 40% suntem supraponderali, îmi faci cadou ultimul iPhone, tati? 

Fii și tu cuminte și vorbește despre hainele pe care le cumperi, așa cu afectare, infantilizare și falsă modestie, ca și cum ai fi o victimă a ofertelor. Ce contează ce lași în urmă? Important este că eu, pe vremea lui ceașcă, nu avea la dispoziție atâta belșug, așa că tu, vrei nu vrei, trebuie să te înfrupți din el. Să îl îndeși în tine ca să te vadă lumea. Să vadă ce bine ai ajuns, ce bine te îmbraci.

Frica și rușinea sunt cei mai de nădejde tovarăși – nu te lasă niciodată, așa că fii cuminte și agață-te de ele, ca să le ai pe viață. Refuză să crezi că lumea ta mentală poate fi și altfel. Fii cuminte și nu-ți pune prea multe întrebări, ce atâta analiză?

Fericirea-i una singură: să fii și tu cu cineva, să ai un serviciu la care să te duci dimineață, să mergi în vacanțe în Roma, Barcelona, Londra. Unde merge toată lumea. Nu prea departe și în niciun caz în țări sărace. La toți pârliții. Du-te și tu să vezi civilizația, nu republicile bananiere. 

Și la ce-ți ajută cursurile alea, de ce te duci la conferințe? Îți dau o diplomă, ceva? Sau de ce pierzi vremea? Pentru ce lucrezi la asta dacă nu te plătesc? Cum faci tu bani din cealaltă? Așa-ți place ție, să muncești pe gratis?

Fii cuminte și lucrează fără să-ți pui prea multe întrebări. Să-ți intre salariul la sfârșitul lunii ca să poți să comanzi haine. Că ce altă bucurie mai ai? Pentru toată lumea e greu la serviciu, pentru toți timpul trece lent și toți și-ar dori să fie în altă parte, pentru că nimănui nu-i pasă nici cât un bob de mazăre de munca pe care-o desfășoară preț de o treime din zi.

Unii reușesc să se mai păcălească că ceea ce fac e important. Că-ți trebuie un motiv să te ridici dimineața din pat. Toți șefii sunt de kkt și te abuzează, pentru că pe asta s-a construit structura socială în partea asta de lume: pe copii tratați cu autoritate crudă și absurdă, lipsă de respect, uneori chiar întinată de umilință și dominare.

Copiii deveniți adulți și ajunși apoi într-o poziție de putere îi tratează la fel pe subalterni, neuitând să se lepede degrabă de afectare ca să îmbrace servitudinea în fața superiorilor.

Așa suntem noi (un neam de bărbați puternici, care nu plâng, și femei ciute). Taci și înghite că îți va veni și ție rândul să-i asuprești pe cei mai mici (și, implicit, mai proști) dacă înghiți destul. Fii cuminte și nu fi o marginală! Teme-te! Nu te opune ordinii lumii, că vezi bine: bunica, străbunica… 

Oricum, căsătoria e un chin, dar mărită-te și tu ca să mi se adeverească și mie încă o dată convingerea. Și fă și tu copii pe umerii cărora să arunci toate frustrările astea oprimate, toate scrâșnelile astea de dinți.

Că atunci când ai un copil, nu mai e nevoie să taci. Poți să țipi și tu ca lumea și să-i pui în poală toată nefericirea ta. N-o să aibă cum să se apere, că un copil e doar un copil și e dependent de tine. Să-i amintești asta constant și să ne rugăm să fie fată. Amin!

… asta sau poți să fii cu minte:

Să nu îți trădezi instinctul, intuiția, să nu îți suprimi nevoile sau să te faci că nu există. Invită-le mai bine în sufragerie, la un ceai, și întreabă-le de unde vin, ce le doare și ce au de spus.

Privește-le ca ceea ce sunt: ghizi în lumea ta interioară, fricile și aspirațiile tale cele mai profunde. Mai bine fii cu minte și nu te mai strădui atât să încapi într-un șablon de existență, pentru că viața pe pământ înseamnă, înainte de orice, diversitate, iar schimbarea permanentă este singura constantă. 

Lasă deoparte vorba aia nesuferită care începe cu „toată lumea” și poate continua cu orice ține de dorințe sau comportament uman, pentru că nu-i nimic care să ne caracterizeze pe toți, cu excepția faptului că toți vrem să fim fericiți, conectați cu cei din jurul nostru și că toți o să murim într-o zi. Atât!

Restul sunt încercări stupide de a simplifica o realitate bogată, este frica de a conviețui cu incertitudinea, necunoștința. Tu fii cu minte și nu compara mere cu pere sau pe tine cu altcineva sau pe oricine altcineva cu altă persoană. Fiecare avem drumuri și istorii atât de diferite…

Fii cu minte și nu-ți dori mai mult decât îți dorești, de fapt, pentru că multul face zgomot, te distrage și uite-așa te uiți în spate și constați că a mai trecut un an în care ai uitat, de fapt, de tine.

Fii cu minte și blândă cu tine, cu ceilalți, cu planeta. N-o s-o salvezi tu, normal, probabil n-o să salvezi pe nimeni, dar știi că după ce ai înțeles cât rău există, pur și simplu nu mai poți contribui și tu cu un cui în coșciug. Judecă cât mai puțin și înțelege cât mai mult; cu cât te înțelegi mai bine, cu atât îi înțelegi și pe ceilalți. 

Nu trăi cu frică de ceilalți, de tine, nici măcar de anxietatea care te trezește din somn. Lucrează sârguincios la echilibrul tău interior și, într-o zi, nu prea îndepărtată, nimic nu te va mai face să te rostogolești. 

Oferă fără să aștepți ceva în schimb și primește fără să te simți îndatorată, doar recunoscătoare pentru că generozitatea-i ceea ce ne face oameni și, din bunătate, ambele părți ies câștigate.

Nu oferi, însă, mai mult decât poți la un moment dat, trădându-te în încercarea de a fi iubită. Fii cu minte și judecă de fiecare dată, cântărește – până la urmă artă de a trăi stă tocmai în încercarea constantă de a trage de ambele capete ale corzii fără a o slăbi sau a o tensiona peste măsură. 

Oprește-te, din când în când, din goana aprigă a prea multor lucruri de făcut, a prea multor mesaje care așteaptă răspuns, prea multe articole care așteaptă să fie scrise. Și stai. În liniște. Nu face nimic altceva decât să îți urmărești respirația și bătăile inimii pentru că sunt atâtea lucruri care se aud doar în liniște.

Mai dezbracă haina asta de om ocupat care nu-ți aparține. E haina pe care-o îmbracă oamenii ca să simtă că valorează ceva, ca să arate altora că merită să trăiască. Nu ne-a spus nimeni că, pentru simplul fapt că ne-am născut, suntem în deplinătatea dreptului de a trăi și prospera pe pământul ăsta care ne aparține tuturor în aceeași măsură, fără să facem nimic.

Așa că am învățat să ne justificăm existența fiind tot timpul pre(a)ocupați . Nu te revolta și nu aduce argumentul ăla macabru: „Păi dacă toată lumea ar…”. Ce om sănătos crezi tu că ar alege la nesfârșit să își irosească viața?

Dar cu cât te afunzi mai mult în liniște, cu atât reușești să te trădezi mai puțin, alegându-ți joburi, parteneri, vacanțe și haine, nu pentru cum o să te facă să arăți în fața celorlalți, ci pentru cum se aliniază valorilor tale.

Fii, așadar, cu minte și, prin urmare, leneșă când îți vine cheful. Leneșă așa cum o înțelege materialismul înconjurător, desigur.

"We tend to think of laziness as being about lack of exertion, but the Buddhist idea of laziness is quite different - and quite revealing. For Gampopa, for example, the most extreme form of laziness is devoting oneself day and night to defeating enemies and making money." , The Essential Sangharakshita

Fii cu minte și iubește-ți prietenii, oameni atât de ușor de iubit în moduri neîntinate de nevoi ascunse sau orgolii. Trebuie să fi înțeles până acum valoarea pe care-o are un prieten din farmecul momentelor de conexiune, de diluare a unuia în privirea și în înțelegerea celuilalt, în grija pe care un prieten poate s-o arate față de celălalt când îl ascultă.

Dacă nu știi încă despre ce vorbesc, fă liniște! Oprește-te! Antrenează-ți calmul și concentrarea și dă-i minții ce are nevoie pentru a crește: liniște.