Bună, SUNT IULIA hAU.
GĂSEȘTI AICI CEA MAI SCURTĂ VERSIUNE A ULTIMILOR MEI ANI DE VIAȚĂ ȘI DE CĂLĂTORII.
Totul a început cu decizia fermă, dar nu lipsită de cele mai adânci temeri, de a profita de ultimul an de studenție și de șansa de a fi un cetățean UE: am plecat cu Erasmus în Spania! Din cele auzite, intuiam deja mărcile adânci pe care le poate lăsa o astfel de experiență în felul de a fi al unui tânăr ce-abia a pus piciorul în viață, dar fir-ar să fie dacă îmi închipuiam că avea să mă schimbe 180 de grade. Întoarsă pe meleagurile natale inevitabilul s-a produs, iar pentru mine (ca pentru mulți alții) granițele Bucureștiului păreau prea înguste, timpul prea scurt, iar lumea, infinită.
Și iată că de atunci, sub mantra „dacă nu acum, atunci când? După ce fac copii?”, am făcut tot ce a ținut de mine pentru a cunoaște locuri, destinații, țări… aș înclina mai degrabă să le numesc universuri. Mi-am dat seama repede că city-break-urile și călătoriile pe fugă nu sunt tocmai cele din care pot să mă hrănesc și am încercat să petrec cât mai mult timp posibil pe orice nou pământ am aterizat.
Întâi și-ntâi, m-am întors în Spania; portocalii stradali, soarele etern, limba ca o melodie de Vivaldi și căldura pe care aici degajă fiecare conversație cu un localnic mă cuceriseră deja. Acolo am cunoscut și budismul și, încet-încet (foarte încet și cu multe obstacole) întrebările alea adânci, ascunse sub sute de straturi de păreri, temeri și prejudecăți, au început să-și găsească răspuns.
Am pornit-o apoi în Bruxelles unde, vreme de un an, am făcut un voluntariat într-o organizație care se ocupă de oameni cu dizabilități intelectuale. Că dacă nu, atunci când?
M-am întors în Valencia o vreme, dar numai pentru a mă mai convinge o dată că mie îmi place s-o iau din loc. Din orice loc către oricare. Și a fost doar o chestiune de timp (foarte scurt) până să mă văd cu backpack-ul în spinare, cu cheile de la apartament predate proprietarei și cu biletul de avion cumpărat către Columbia. Dacă am reușit să fac pace cu mine însămi când am decis să mă întorc, asta am reușit-o numai și numai sub greutatea promisiunilor că mă voi pune pe povestit cele văzute și trăite pentru că altfel s-au întâmplat degeaba.
Iar dacă poveștile aici consemnate ajută ca fie și numai un om să se mai lepede de prejudecăți, să călătorească mai mult și cu o inimă mai deschisă, eu mi-am făcut treaba.
ȚARA MEA DE SUFLET!
Să mai stăm la povești, zici? Trimite-mi un mesaj.
dasnjkadnjad